Două ordine de protecție provizorii emise de polițiști într-o singură zi, la Sâncrăieni și Ocland

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În primul caz un tânăr de 19 ani reprezenta un pericol pentru mama și frații săi, iar în cel de-al doilea pericolul venea din partea unui soț agresiv.

La data de 21.02.2019, în jurul orei 10:30, Secția 2 Poliție Rurală Miercurea Ciuc a fost sesizată de o femeie de 44 de ani, din comuna Sâncrăieni, despre faptul că, pe parcursul ultimelor 10 zile, fiul ei în vârstă de 19 ani, în urma unor discuții în contradictoriu, a amenințat-o cu moartea, ba chiar a distrus și ușa de acces în locuință.

În aceste condiții, atât reclamanta cât şi ceilalți doi copii minori se află într-o stare de temere, existând un potențial risc asupra vieții și integrității acestora.

Astfel, în baza prevederilor Legii 217/2003, polițiștii au emis un Ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile împotriva presupusului agresor, prin care s-a dispus ca acesta să părăsească temporar locuința și să păstreze o distanță de cel puțin 10 m față de reclamantă și copiii minori, care au fost reintegrați în locuință.

Un alt asemenea ordin de protecție a fost emis de polițiștii harghiteni în aceeași zi, în condițiile în care, în jurul orei 17:00, Postul de Poliție Ocland a fost sesizat de o localnică de 26 de ani despre faptul că, a fost agresată verbal și lovită de soțul ei cu 7 ani mai în vârstă, situație în care îi este teamă să întoarcă la domiciliu.

În ambele cazuri sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „amenințare” și „distrugere” respectiv „lovirea sau alte violențe”, pentru care vor fi propuse soluții legale prin Parchetele de pe lângă Judecătoriile Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc.

De asemenea, polițiștii monitorizează ambele cazuri și atrag atenția cu privire la obligativitatea respectării legalității și a normelor de conviețuire socială, inclusiv în cadrul familiei!

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy