Femeia bănuită de uciderea bebelușului găsit mort pe o bancă în Miercurea Ciuc, identificată de polițiștii harghiteni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Polițiștii harghiteni sunt aproape de finalizarea cazului bebelușului găsit mort pe o bancă din municipiul Miercurea Ciuc, în luna octombrie, anul trecut.

Femeia care a dat naștere copilului și apoi i-a suprimat dreptul la viață are 48 de ani și din Miercurea Ciuc. Imediat după faptă aceasta a părăsit țara și nu s-a mai întors nici până în prezent înapoi. Un alt aspect pe care polițiștii îl știu cu certitudine este faptul că nou născutul s-a născut viu.

Polițiștii harghiteni au identificat-o deja pe mama bănuită că și-ar fi ucis propriul prunc, însă ancheta se află încă în derulare. Până la acestă dată, cazul a fost rezolvat în proporție de 80%, estimează purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, care declară:

Ancheta a pornit oarecum de la zero. După cercetarea la fața locului și audierea primelor persoane care ni s-au părut că ar deține oarecare indicii, am bătut aproape din ușă în ușă, am făcut cercetări la spitale, clinici, cabinete, peste tot. La momentul actual, putem spune că, o avem pe cea în cauză. Este vorba despre o femeie de 48 de ani din Miercurea Ciuc, care imediat după fapta sa de atunci a plecat din țară.

Cazul este documentat în continuare, iar oamenii legii adună elemente probatorii pentru ca la finalul cercetărilor să impună măsurile legale corecte. Polițiștii harghiteni iau în considerare inclusiv varianta de a o da în urmărire internațională pentru a o aduce la audieri.

________________

Reamintim comunicatul de presă emis de IPJ Harghita, la 16 octombrie 2018:

Poliția efectuează cercetări în vederea identificării persoanei/persoanelor care sunt implicate în decesul unui nou născut al cărui corp a fost găsit în ziua de 13 octombrie 2018 pe raza municipiului Miercurea Ciuc.

În data de 13.10.2018, ora 13.19, Poliția a fost sesizată, prin apel primit pe SNUAU 112, cu privire la faptul că pe un teren de joacă amplasat pe str. Inimii din municipiul Miercurea Ciuc a fost găsit corpul neînsuflețit al unui nou-născut. Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că persoana decedată este de sex feminin, aceasta fiind născută la termen.

În prezent, sunt efectuate cercetări în vederea identificării persoanei/ persoanelor care sunt responsabile pentru decesul nou-născutului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și adoptării măsurilor legale din competență.

În acest context, adresăm rugămintea ca orice persoană care deține date cu privire la identitatea autorului/ autorilor acestei fapte grave să se adreseze, de îndată, Poliției. Nu putem rămâne indiferenți față de încălcarea unui drept inalienabil și imprescriptibil al persoanei umane : DREPTUL LA VIAȚĂ.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy