ANUNŢ IMPORTANT! Ajutoare încălzire

0

Articol disponibil în: Română

Vă aducem la cunoştinţă că începând cu 10 octombrie 2019, se pot depune dosarele privind acordarea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece, perioada 01.11.2019 – 31.03.2020.

Ajutorul de încălzire se acordă pentru consumatorii de energie electrică, gaze naturale şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri a căror venit net mediu lunar pe membru de familie nu depăşeşte 750 lei.

Actele se depun la sediul Primăriei oraşului Bălan, Direcţia de Asistenţă Socială (parter), după următorul program:
Luni: 8:00 – 12:00
Marţi: 8:00 – 12:00
Miercuri: 8:00 – 12:00
Joi: 8:00 – 12:00.

Documente necesare pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei:
• Original şi copie după actul de identitate pentru membri familiei care au împlinit vârsta de 14 ani (domiciliul sau reşedinţa trebuie să corespundă cu locul de consum);
• Original şi copie după certificatele de naştere pentru membri familiei care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
• Copie după hotărârea judecătorească de divorţ sau certificate de deces, dacă este cazul;
• Copie după hotărârea de plasament, dacă este cazul;
• Adeverinţă de venit cuprinzând salariul net realizat în luna anterioară depunerii cererii (inclusiv valoarea tichetelor de masă);
• Cupon pensie în original sau copie (orice tip de pensie) din luna anterioară depunerii cererii;
• Cupon indemnizaţie de handicap în original sau copie din luna anterioară depunerii cererii;
• Cupon indemnizaţie de şomaj în original sau copie din luna anterioară depunerii cererii;
• Cupon indemnizaţie pentru creşterea copilului în original sau copie din luna anterioară depunerii cererii (copie decizie);
• Adeverinţă emisă de ANAF Miercurea Ciuc ( FISC) privind veniturile impozabile;
• Adeverinţă şcoală/facultate prin care să se ateste calitatea de elev/student si dacă aceştia beneficiază sau nu de burse;
• factura de gaz pentru solicitanţii de ajutor de încălzire cu gaze naturale (factura din luna anterioară) și factură de curent electric pentru solicitanţii de ajutor de încălzire cu energie electrică(factura din luna anterioară);
• Chitanţa în valoare de 2 lei de la Serviciul de Taxe şi Impozite( taxă procesare documente).
• Pentru persoanele care deţin în proprietate case este necesară adeverinţă de la registrul agricol din care să rezulte dacă deţin terenuri.
• Pentru membrii familiei care nu realizează venituri se va anexa declaraţie pe proprie răspundere(nu se înregistrează, este anexă la dosar).

Menţionăm că solicitantul ajutorului pentru încălzirea locuinţei trebuie să fie titularul de pe factura pentru gaze naturale sau de pe factura pentru curent electric.
În cazul în care solicitantul ajutorului pentru încălzirea locuinţei este un membru de familie major care nu are calitatea de proprietar sau chiriaş, acesta va prezenta împuternicirea legală (notarială) din partea proprietarului sau a titularului contractului de închiriere, dovedind totodată că are domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care solicită ajutorul de încălzire.

Primăria oraşului Bălan
Direcţia de Asistenţă Socială

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy