Patru cetățeni români, dintre care doi copii au sfârșit cumplit pe autostrada M5 din Ungaria

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În baza informaţiilor disponibile la acest moment, se crede că accidentul rutier de pe autostrada M5 din Ungaria, în urma căruia au decedat şapte persoane, a fost cauzat de o defecţiune tehnică, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie din Judeţul Csongrád, către agenţia ungară de presă MTI.

Szilvia Szabó a relatat că, în jurul orei 2:30, un camion cu numere de înmatriculare de Serbia se îndrepta către Budapesta, iar la kilometrul 146 al autostrăzii, în apropierea localităţii Balástya, a rupt parapetul dintre sensurile de mers şi a intrat în coliziune cu două autoturisme care circulau pe cealaltă parte a drumului. Maşinile au luat foc, iar cei şapte pasageri au murit pe loc.

Într-unul dintre autoturisme se aflau patru cetăţeni români – doi adulţi şi doi copii. Identificarea pasagerilor celeilalte maşini se află în curs de desfăşurare, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Pe durata anchetei şi a degajării carosabilului, poliţia a închis traficul pe porţiunea afectată a autostrăzii. De atunci, circulaţia a fost reluată în direcţia Budapesta, iar cei care călătoresc spre Nădlac pot părăsi autostrada la Kistelek şi pot reveni apoi pe nodul de la Balástya, au specificat autorităţile maghiare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy