Sfârșit de noiembrie cu temperaturi blânde. Totuși, când vine iarna?

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, anunță ANM, stirilekanal.ro.

METEO TRANSILVANIA

Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal la începutul intervalului când, în medie, se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 16 grade, apoi se va răci, maximele urmând a scădea spre temperaturi în jurul a 8 grade în data de 22 noiembrie. Până spre sfârșitul intervalului de prognoză, variațiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, urmând a se înregistra temperaturi maxime în jurul a 9 grade, în medie. În intervalul 18 – 21 noiembrie, temperaturile minime se vor situa în jurul unei medii de 6 grade, apoi vor scădea până spre -2 grade în data de 23 noiembrie, pentru ca ulterior, în intervalul 24 noiembrie – 01 decembrie, o creștere ușoară a acestora să conducă la înregistrarea unor minime cuprinse între 0 și 2 grade, mediat regional.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în datele de 18, 20 și 21 noiembrie și din nou după data de 25 noiembrie.

METEO LA MUNTE

Temperaturile diurne vor scădea spre valori în jurul unei medii de 2 grade în data de 22 noiembrie, pornind de la 9…10 grade în primele zile ale intervalului. Apoi, variațiile de la o zi la alta vor fi în general nesemnificative și se vor înregistra temperaturi maxime de 3…4 grade. În intervalul 18 – 21 noiembrie se vor înregistra temperaturi minime cuprinse, în medie, între 2 și 4 grade, apoi este estimată o răcire spre -4 grade, urmată de o ușoară încălzire, spre sfârșitul intervalului.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în intervalul 18 – 22 noiembrie, apoi în intervalul 24 – 30 noiembrie.

Totuși, când vine iarna în România?

Elena Mateescu, directorul ANM, a declarat la Digi24 că în fiecare an se discută despre faptul că iarna respectivă ar putea fi cea mai grea din ultimii 30 sau 100 de ani. Meteorologul a amintit că nu există însă un semnal robust în acest sens, însă o iarnă normală în România aduce perioade de vreme severă.

”Până la jumătatea lunii decembrie nu pare să avem o trecere foarte bruscă spre iarnă, sunt temperaturi peste normalul perioadei. Din decembrie, a doua parte ar putea avea manifestări obişnuite iernii, sunt foarte importante aceste prognoze pe intervale mai scurte, şi cele nowcasting, cu anticipare imediată. E foarte posibil să avem fenomene extreme”, a explicat climatologul Roxana Bojariu, la Digi24.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy