Coronavirus – recomandări DSP Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Pe 31 decembrie 2019, Organizația Mondială a Sănătății a fost aleratată cu privire la mai multe cazuri de pneumonie în orașul Wuhan, din Provincia Hubei, China. O săptămână mai târziu, pe 7 ianuarie, autoritățile chineze au confirmat că au identificat un virus nou. Acest virus nou este un coronavirus, o familie de virusuri din care face parte și răceala obișnuită, dar și SARS și MERS. Noul virus a fost numit temporar “2019-nCoV”.

Potrivit datelor oficiale, până în prezent virusul coronavirus a făcut 106 victime, în condițiile în care, cu o zi înainte, numărul acestora era de 54.

Numărul oficial de cazuri confirmate este de 2.744, dar surse din China vorbesc de un număr real de peste 40.000 de persoane infectate.

Recomandări pentru protejarea sănătății

Acestea sunt recomandările standard ale OMS pentru publicul general, în vederea reducerii expunerii la și a transmiterii mai multor tipuri de afecțiuni și includ igiena mâinilor și igiena respiratorie, precum și practici pentru o alimentați sigură:

  • Spălați-vă des pe mâini cu apă și săpun, sau cu soluții pe bază de alcool;
  • Când tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura și nasul cu pliul cotului sau cu o batistă de hârtie, apoi aruncați imediat batista și spălați-vă pe mâini;
  • Evitați contactul apropiat cu persoanele care tușesc și au febră;
  • Dacă aveți febră, tușiți și respirați cu greutate, mergeți la medic și spuneți-i medicului dacă ați călătorit recent;
  • Când mergeți la piețele cu animale vii aflate în zonele în care au fost înregistrate cazuri de coronavirus nou, evitați contactul direct și neprotejat cu animale vii și cu suprafețele aflate în contact cu animalele;
  • Evitați consumul de produse animale crude sau gătite foarte puțin. Carnea crudă, laptele crud (nefiert) și organele crude trebuie manevrate cu grijă, pentru a evita contaminarea cu alimentele gătite.

Informații actualizate despre coronavirusul nCoV-2019

Pe baza informațiilor actuale, cea mai probabilă sursă primară a acestui focar pare a fi animală, fiind înregistrată și transmitere de la om la om. Cu toate acestea, suntem încă în etapele de început ale înțelegerii acestui nou virus, de unde provine și cum afectează oamenii, inclusiv cât de severă este infecția și cât de rapid se răspândește de la om la om.

Comitetul de Urgență, convocat pe 22 și 23 ianuarie 2020 în baza Regulamentului internaționale de sănătate (IHR 2005), a considerat că este încă prea devreme pentru a declara focarul nCoV-2019 din China o urgență de sănătate publică de interes internațional (PHEIC).

Pregătirea pentru 2019-nCoV în Regiunea Europeană

OMS continuă să urmărească îndeaproape focarul din China pentru a înțelege mai multe despre el și a-l opri cât mai devreme. Datorită desfășurării cu ușurință a călătoriilor între țări de la ora actuală, este de așteptat ca exportul internațional de cazuri de 2019-nCoV să apară în orice țară, inclusiv în Regiunea Europeană.

OMS încurajează țările din Regiunea Europeană să continue pregătirea pentru stiuația în care acest nou virus este importat. Aceasta include detecția promptă a persoanele bolnave, testarea probelor la suspecți, controlul adecvat al infecțiilor și managementul de caz pentru a reduce riscul de răspândire a virusului. Cazurile probabile și confirmate de 2019-nCoV trebuie raportate Biroului OMS pentru Europa, potrivit IHR.

Profesioniștii din domeniul sănătății sunt piatra de temelie a detectării și gestionării eficiente a cazurilor, și trebuie implicați în identificarea cazurile potențiale, tratamentul acestora, pentru și în prevenirea și controlul infecțiilor și în furnizarea de recomandări de sănătate publică.

Recomandări pentru călătorii din Regiunea Europeană

Pe baza informațiilor disponibile în prezent, OMS nu recomandă restricții pentru călătorii sau comerț. Este necesar ca autoritățile de sănătate publică și personalul medical să ofere călătorilor din zonele afectate (în prezent orașul Wuhan) informații pentru a reduce riscul general de infecție respiratorie acută, prin:

  • evitarea contactului apropiat cu persoane care suferă de infecții respiratorii acute și cu animale (vii sau moarte) sălbatice sau domestice;
  • spălarea frecventă a mâinilor, în special după contact direct cu persoanele bolnave sau cu obiectele acestora;
  • acoperirea nasului și a gurii in timpul tusei și a strănutului, cu un șervețel sau cu pliul cotului, și contactarea medicului sau a autorităților naționale de sănătate în caz de simptome de infecție respiratorie acută.

În general, se consideră că screeningul la intrare în țară oferă beneficii reduse, necesitând în același timp resurse considerabile. În cazul simptomelor specifice bolilor respiratorii înainte, în timpul sau după călătorie, călătorii sunt rugați să meargă la medic și să spună acestuia că a călătorit recent.

OMS nu recomandă aplicarea restricțiilor de călătorie sau comerț cu China, pe baza informațiilor disponibile în acest moment.

 

Despre nCoV

Un coronavirus nou este o nouă tulpină de coronavirus care nu a fost identificată anterior la om. Coronavirusurile (CoV) sunt o familie numeroasă de virusuri care se transmit de la animale la oameni și care provoacă boli, de la răceala comună la boli mai severe, cum ar fi sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) și sindromul respirator acut sever (SARS-CoV).

Rapoartele sugerează că infecția nCoV 2019 poate provoca boli ușoare până la grave și poate fi fatală în unele cazuri. Simptomele obișnuite înregistrate includ febră, tuse, dificultăți de respirație. În cazurile mai severe, infecția poate provoca pneumonie sau sindrom respirator acut sever, în special la cei cu alte afecțiuni cronice de sănătate, și chiar deces.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy