Mesajul comun al prefectului județului Harghita, Ion Proca și al președintelui Consiliului Județean, Borboly Csaba
Articol disponibil în: Magyar Română
Astăzi a fost Ziua Instituției Prefectului, zi pe care Ion Proca spune că ar fi vrut să o sărbătorească în mod real, dar a fost nevoit să o celebreze prin muncă. Prefectul județului Harghita a transmis că modul de colaborare cu Consiliul Județean Harghita, MAI și sistemul medical din Harghita au păstrat județul în dimensiuni rezonabile, având în vedere situația dificilă în care ne aflăm. Prefectul a mulțumit și a punctat că este și meritul cetățenilor pentru că județul Harghita se află în vârful topului celor care au înțeles bine că este obligatoriu respecte restricțiile.
Colaborarea la nivelul instituțiilor publice din județ este foarte bună, fapt care reiese din starea de fapt actuală! Țin să mulțumesc Instituției Prefectului Harghita, instituțiilor abilitate, primarilor, cultelor și societății civile pentru implicarea și sprijinul de care au dat dovadă în această perioadă – a transmis președintele CJ Harghita, Borboly Csaba.
Cei doi lideri județeni afirmă că încercă să ia toate măsurile pentru încetinirea răspândiri virusului. Personalul medical și structurile de suport trebuie sprijinite pentru a-și putea face meseria, mai spun aceștia.
De aceea, harghitenii sunt rugați să respecte prevederile în vigoare, să #stămacasă și în acest fel aibă grijă unii de alții.
Video: Borboly Csaba/Facebook