Ziua Imnului Național, sărbătorită la Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Miercuri, 29 iulie, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, la Monumentul Ostaşului Necunoscut, a avut loc ceremonia dedicată Zilei Imnului Național al României.

La eveniment au participat prefectului Szabó Zsolt, reprezentanți ai sistemului național de apărare și ordine publică, veterani de război, cadre militare în rezervă, dar și simpli cetățeni.

sursa foto: Brigada 61 Vânători de Munte ”General Virgil Bădulescu”/Plt.maj. Alin Trandafir

Programul manifestărilor consacrate acestei sărbători a avut următorul desfăşurător:

9.45-9.55 Întâlnirea oficialităţilor locale, ai comenzii garnizoanei, veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă şi în retragere, reprezentanţilor altor ministere, departamente şi instituţii ale statului, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Harghita.
9.55-10.00 Deplasarea la Monumentul Ostaşului Necunoscut.
10.00 Întâmpinarea persoanelor oficiale.

Prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, ocuparea locului stabilit în dispozitiv.

10.00-10.05 Intonarea Imnului Național al României.
10.05-10.10 Rugă şi închinare pentru poporul român, oficiate de către preotul militar/civil.
10.10-10.15 Alocuţiuni privind simbolistica versurilor Imnului Naţional al României, scurt istoric şi semnificaţii prezentate de personalităţi civile şi militare participante.
10.15-10.20 Muzica militară şi întreaga asistenţă interpretează vocal şi instrumental, Imnul Naţional al României.
10.20 Defilarea Gărzii de Onoare şi a muzicii militare.
10.30 Încheierea ceremonialului.

 

În data de 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
În 24 ianuarie 1990, la moment aniversar, acest cântec a fost proclamat ca Imn Naţional al României, consfinţind perenitatea idealurilor de libertate naţională şi demnitate a românilor de pretutindeni. Constituţia României, aprobată prin Referendum Naţional, prevede în art. 12 că Imnul Naţional al României este „Deşteaptă-te, române!”, iar Legea nr. 75/1994, adoptată în baza Constituţiei, stabileşte norme cu privire la intonarea Imnului Naţional al României.
Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Naţional al României – “Deşteaptă-te, române !”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy