ANSVSA cere retragerea de pe piață a tuturor sortimentelor de înghețată cu oxid de etilenă peste limitele legale
Articol disponibil în: Română
În atenția distribuitorilor și comercianților de înghețată: Retrageți toate sortimentele de înghețată din loturile în care a fost depistată prezența oxidului de etilenă peste limitele legale admise! Nerespectarea legislației în vigoare se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 30.000 și 40.000 de lei și poate ajunge până la suspendarea temporară a activității unității respective. Operatorii economici care au comercializat către consumatorul final înghețată din loturile pentru care s-a stabilit măsura de Retragere/Rechemare au obligația să afișeze la loc vizibil în magazin anunțul de rechemare, care să cuprindă toate datele de identificare ale produsului (poza, nr. lot, termenul de valabilitate).”, este mesajul transmis de ANSVSA.
Lista produselor rechemate poate fi vizualizată AICI
ANSVSA atenționează cetățenii să NU consume produsele supuse procedurii de rechemare și să le distrugă sau să le returneze în magazinul de unde le-au achiziționat.