Bărbat de 38 de ani, din Sânmartin, prins în trafic cu un permis fals
Articol disponibil în: Magyar Română
Joi, 11 noiembrie 2021, în jurul orei 13:00, în cadrul unei acţiuni pe linie rutieră, desfăşurată în staţiunea Băile Tuşnad, poliţiştii harghiteni au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.N.E. 578.
„În urma legitimării conducătorului auto poliţiştii au constatat că acesta este un bărbat de 38 de ani, din comuna Sânmartin, care a prezentat pentru control un permis de conducere similar celor eliberate de autoritățile din Spania.
Având în vedere că existau suspiciuni cu privire la valabilitatea permisului, poliţiştii au procedat la efectuarea de verificări în bazele de date, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Suspiciunile poliţiştilor au fost confirmate de rezultatele verificărilor, acestea arătând, pe de o parte că bărbatul respectiv nu deține și nu a deținut vreodată permis eliberat de autoritățile din Spania, iar pe de altă parte că permisul prezentat nu figurează ca fiind valid.”, a transmis IPJ Harghita.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.