Administrațiile locale din Harghita pot trimite cereri de finanțare pentru investiții la Consiliul Județean

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În urmă cu câteva zile, Consiliul Județean Harghita a transmis către administrațiile locale din județ o scrisoare prin care solicită înaintarea cererilor de finanțare pentru investiții.

Finanțarea se va face din fondul aflat la dispoziția instituției din cota de 7,5% din impozitul pe venit. Este nevoie de acest demers pentru ca imediat ce se va aproba bugetul național, Consiliul Județean Harghita să voteze cât mai repede bugetul județean, și astfel localitățile să poată conta pe redistribuirea sumelor provenite din taxa pe valoare adăugată.

În acest an vor avea prioritate proiectele care vizează lucrările organizate prin clacă, extinderea rețelelor de gaze naturale, asigurarea devizelor lucrărilor aflate în curs de realizare, diferențele cauzate de majorarea salariului de bază minim brut în domeniul construcțiilor, rambursarea creditelor contractate pentru investiții, asigurarea surselor proprii pentru finanțări europene și guvernamentale.

Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita a afirmat că cererile de finanțare pot fi depuse exclusiv pe site-ul instituției.

„Ne dorim ca prin acest sistem online să facilităm înaintarea cererilor ca și procedura să fie una transparentă și ne dorim ca și locuitorii să fie implicați în aceste demersuri. În procesul decizional, consultarea localnicilor este o etapă fundamentală care nu trebuie omisă”, a afirmat Borboly Csaba.

Administrațiile locale pot depune cererile de finanțare accesând link-ul investitii.hargitamegye.ro/note-de-fundamentare, iar acestea vor putea fi consultate de toți cei interesați accesând punctul de meniu Filtru și introducând numele localității care ăi interesează.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy