ANP: Peste 14.400 de condamnați au fost eliberați condiționat. O parte s-au reîntors în pușcărie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Administrația Națională a Penitenciarelor informează că din totalul celor 14.402 persoane care au beneficiat de prevederile Legii 169/2017, un număr de 11.851 au fost liberate ca urmare a admiterii cererii de liberare condiționată de către instanţele de judecată competente, iar restul de 2.551 au fost liberate la împlinirea termenului de executare a pedepsei.

De asemenea, din totalul persoanelor puse în libertate, beneficiare ale prevederilor Legii 169/2017, un număr de 724 au revenit în penitenciar, reprezentând un procent de 5,02% din totalul beneficiarilor recursului compensatoriu.

ANP precizează că nu toate persoanele care au revenit în penitenciar, după momentul liberării, au săvârșit fapte de natură penală în perioada postdetenție, parte dintre acestea având pe rol alte cauze penale, în diferite stadii de instrumentare, încă dinaintea punerii în libertate.

Numărul liberărilor din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, în intervalul 2014 – 2018, raportat la dinamica complexă a efectivelor custodiate, se prezintă astfel:

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy