Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Discursul lui Kelemen Hunor privind consacrarea zilei de 15 Martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România

Foto: UDMR

Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor rostit astăzi în plen, în cadrul dezbaterii proiectului de lege privind consacrarea zilei de 15 Martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România:

”Aveți în fața dumneavoastră un proiect de lege prin care inițiatorii propun ca ziua de 15 martie să fie ziua comunității maghiare din România. Și acest fapt să fie recunoscut prin lege – ceea ce facem de ani zile, ca această zi să fie legiferată pentru comunitatea maghiară, punând astfel încă o cărămidă la construcția noastră comună. Idealurile asumate de Revoluția din 1848 sunt, de fapt, idealurile Revoluției Franceze, preluate de toate popoarele Europei: libertate, egalitate și fraternitate. Trei valori care sunt și astăzi de actualitate. Ziua de 15 martie, începutul, izbucnirea revoluției, idealurile Revoluției, în acel  moment, în acea zi, nu erau îndreptate împotriva niciunui popor. Vorbim despre  15 martie, nu vorbim despre anul 1848, nu vorbim despre anul 1849. Acest lucru trebuie să îl înțelegeți și să îl abordăm doar în contextul mijlocului secolului al XIX-lea și nicidecum din perspectiva retroactivă a secolului XXI.

De aceea considerăm că, dacă am reuși să avem o dezbatere rațională, o dezbatere mai detașată pe marginea acestui proiect, atunci ar fi posibil și un vot favorabil în acest sens.

Trebuie să înțelegeți că prin această inițiativă nu luăm nimic de la nimeni. Nu trebuie să renunțați la nimic. Puteți da, fără să pierdeți, fără să deveniți mai săraci. Prin votul dumneavoastră puteți demonstra că susțineți idealurile enunțate la începutul Revoluției, idealul libertății, idealul egalității și idealul fraternității, și, putem demonstra împreună că, astfel, ducem mai departe acele valori din istorie care ne fac pe toți mai buni, mai puternici și, de ce nu, mai uniți în ideea de a proiecta un viitor comun.

Vă spun direct că am urmărit și eu dezbaterile legate de acest proiect și nu numai. Am urmărit toate dezbaterile din ultima perioadă – deloc raționale – despre comunitatea maghiară din România, despre aspirațiile comunității, despre Uniunea Democrată Maghiară din România și, vrând nevrând, m-am întors cu gândul în trecut. Nu în trecutul îndepărtat, nu în secolul al XIX-lea, nu în timpul Revoluției Pașoptiste, nu la idealurile de libertate formulate în acel secol, care pot fi înțelese, desigur, doar dacă ești în stare să contextualizezi și nu vrei să interpretezi evenimentele de atunci din perspectiva secolului 21.

Nu! Eu m-am întors cu gândul doar la ultimii 30 de ani, în anii 1989-90, la anul prăbușirii dictaturii comuniste și la anii care au urmat. M-am gândit la speranța renăscută de atunci, la politica speranței pe care am tot construit-o și în care eu mai cred încă și astăzi. Printre altele, am sperat cu toții că vom lăsa în urma noastră politica de discriminare a minorităților etnice, politica de asimilare și că vom reuși să vindecăm rănile produse în acei ani de dictatură comunistă.

Maghiarii din România au nutrit speranța că vor fi cetățeni egali și în drepturi. Dorința noastră era păstrarea identității etnice, cultivarea acestei identități în mod liber și fără a leza identitatea și demnitatea națională a nimănui. Am ales să luptăm pentru aceste deziderate în Parlamentul României și prin mijloace parlamentare democratice. Am ales, absolut firesc, dialogul politic, dialogul între majoritatea românească și comunitatea maghiară, aflată în minoritate numerică în România. Și, consider, chiar și acum după 30 de ani, că am făcut o alegere corectă.

Săptămânile trecute am avut sentiment ciudat. Am avut senzația că politica speranței – în sensul de gândi împreună soluții politice pentru minoritatea maghiară – nu  mai funcționează aproape deloc. Am avut senzația că unii, în loc de speranță, oferă politica urii. Faptul că acest lucru este valabil și în alte domenii, nu numai în relația majoritatea și minoritate, nu îndulcește deloc situația.

Este adevărat că România a atins cele două deziderate mari, și anume, a intrat în NATO și în UE. Nu mai există presiuni permanente, nu mai există criterii așa cum au fost formulate inclusiv în gestionarea relațiilor interetnice înainte de aderare. Și nu mai există nici sancțiuni. În aceste condiții parcă unii s-au gândit că a venit momentul să oprească construcția comună și chiar să dărâme munca noastră comună. Încercări vizibile există din anii 2012-2013, dar acum, în perioada pandemiei, a crizei economice provocate de această pandemie și în perioada reașezării ordinii mondiale, a raporturilor de forță pe plan global, a sosit momentul să fie accelerată această schimbare de paradigmă în relația dintre majoritatea românească și minoritatea maghiară.

Puteți demonstra, putem demonstra împreună, că ceea ce am descris mai înainte, nu este adevărat. Puteți arăta, că nu există o schimbare de paradigmă, iar  perioada de după 29 aprilie și tot ce s-a întâmplat recent, putem considera că a fost doar un accident de parcurs. Puteți demonstra, și chiar aș dori să arătăm împreună, că tot ceea ce am realizat, nu a fost doar praf în ochi pentru a păcăli partenerii înainte de aderarea la cele două structuri politico-economico-militare.

Sau dimpotrivă. Puteți merge în direcția cealaltă și îi veți înstrăina și mai mult pe maghiarii din România.

Raportul la acest proiect de lege este un raport de respingere. Și nu mai discut –pentru că nu ați fost de acord să se retrimită în Comisie – dacă a fost regulamentar sau nu întocmirea acestui raport de respingere.

De data aceasta vă rog să vă îndreptați spre viitor. Spre un viitor în care trecutul – pe  care oricum nu puteți nici voi nici noi să-l schimbăm – nu va mai influența în mod dramatic proiectarea unui viitor comun, bazat pe respect reciproc. Vă rog să respingeți acest raport. Acest lucru nu înseamnă că legea automat va fi aprobată. Acest vot ar însemna doar că mai dați o șansă unei discuții în condiții mai calme. Oferiți doar șansa de a continua politica speranței în domeniul relațiilor interetnice.”




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *