Dosar penal pentru un tânăr din Joseni, prins fără permis la volanul unei mașini sustrase

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Joseni, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, acesta ar fi sustras mașina din curtea unui imobil, fără acordul proprietarului.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, incidentul a avut loc în noaptea de 23 martie, în jurul orei 01:45, când polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Gheorgheni au identificat autoturismul condus de tânăr pe raza comunei Suseni.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere. Totodată, tânărul le-ar fi recunoscut polițiștilor că a luat autoturismul din curtea unui imobil fără consimțământul proprietarului.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Autoturismul a fost recuperat și restituit proprietarului de drept.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy