IA Academia a fost prezentă la Conferința Femeilor Francofone

0

Articol disponibil în: Magyar Română

IA Academia a fost prezentă împreună cu Asociația La Blouse Roumaine, la Conferința Femeilor Francofone, organizată de Ministrul afacerilor externe la Palatul Parlamentului, în perioada 1 – 2 noiembrie 2017.
Evenimentul a fost organizat de România, în cooperare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, şi în prezenţa Secretarului General al Francofoniei, doamna Michaëlle Jean.
IA AcademIA Tulgheș, a participat la acest eveniment cu expoziția ” IA Centenară de la Tulgheș „, o colecție deosebită și cu un specific aparte, fiecare ie a fost cusută sau țesută în perioada Primului Război Mondial și este însoțită de povestea celei care a făcut-o. Standul Expozițional a avut ca și scop atât prezentarea istoriei româncelor care prin dârzenia lor, au dus lupta grea de acasă dar, și exemplul femeii antreprenor din mediul rural, mai cu seamă a meșteșugurilor textile, Comunitatea din Tulgheș, doreind să relanseze această ramură din care, femeile au reușit întotdeauna să aducă un plus valoare nivelului de trai al familiei dar și, al comunitatii locale.
IA Academia a fost reprezentată de inițiatoarea proiectului, Cristina Timariu, de doamna consilier, Mariana Onu și de echipa La Blouse Roumaine condusă de Andreea Tănăsescu.
La Recepția de la Teatrul National, ofetită de Organizatori participanților, IA Academia Tulghes, a expus IA pret-á-porter, demonstrând faptul că, ia este o piesă vestimentară ușor de asortat și foarte actuală.

23201940_1621014964587415_11680585_n

23201973_1621015274587384_1395351369_n

23226876_1621015267920718_713193734_n

23231973_1621015004587411_1428164282_n

23232000_1621014944587417_540476837_n

23283113_1621014931254085_1744538217_n

23283319_1621014971254081_1372095605_n

23283430_1621015277920717_1444133756_n

23316186_1621015271254051_1872574104_n

23318625_1621014934587418_1163920276_n

23318746_1621014937920751_1606677082_n

23318772_1621014977920747_526850014_n

23318824_1621014974587414_539250927_n

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy