Incendiu de proporții, aseară, în Toplița

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În data de 16.01.2017, la ora 1808, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la hala de producție a unei societăți comerciale cu profil de fabricare a instrumentelor muzicale în municipiul Toplița, strada Gării. Imediat, la faţa locului s-au deplasat două echipaje (8 subofiţeri) din cadrul Gărzii de intervenție nr. 2 Toplița, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, ulterior fiind mobilizate la locul incendiului forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de pompieri Gheorgheni, Detașamentului de pompieri Reghin – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, precum și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Borsec, Subcetate, Sărmaș și Lăzarea, în total 45 pompieri militari cu 7 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare grea, pentru asigurarea iluminatului, 26 pompieri civili cu 5 autospeciale de intervenție și 15 salariați. La locul incendiului s-a deplasat, pentru coordonarea intervenției, grupa operativă a inspectoratului, comandantul acțiunii fiind inspectorul șef al ISU Harghita, colonel Cimpoeșu Stelian.

La sosirea echipajelor de intervenţie, ardea secția de viori, în totalitate, pe o suprafață de circa 2.000 mp, cu pericol de propagare la acoperișul clădirii și halele de depozitare a materiei prime (lemn de frasin). S-au luat măsuri pentru localizare, în secția cuprinsă de flăcări, incendiul extinzându-se, cu repeziciune, și la acoperișul clădirii. S-a realizat un dispozitiv perimetral, acționându-se pentru stingerea incendiului, acesta fiind lichidat la ora 2340.

Alimentarea autospecialelor s-a realizat direct din râul Mureș, cu ajutorul motopompelor transportabile, din dotarea acestora. Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă din cauza materialelor lemnoase aflate în interior, a fumului dens generat de ardere, precum și a temperaturii scăzute, fiind înregistrate -150 C.

În urma incendiului au ars: secția de instrumente muzicale, pe o suprafață de aproximativ 2.000 mp, în care se aflau depozitate circa 4.000 instrumente muzicale, viori, un compresor electric, unelte și motoare electrice de lucru, acoperișul halei de producție și acoperișul secției de depozitare a materiei prime, pe o suprafață de aproximativ 3.720 mp. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un motor electric, ca urmare a utilajelor și aparatelor tehnologice lăsate sub tensiune. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 1.500.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 1.000.000 lei.

COMPARTIMENTUL  INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy