Incendiu de vegetație uscată pe o pășune împădurită, zona Gheorgheni spre Lacu Roșu
Articol disponibil în: Română
Update: un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni a rămas în zonă, în supraveghere, pe tot parcursul nopții, iar astăzi se va continua misiunea de stingere a focarelor, care se manifestă pe o suprafață de cca. 2 ha.
Pompierii se luptă la această oră (22:00) cu un incendiu de vegetație uscată pe o pășune împădurită, în zona km 9, Gheorgheni spre Lacu Roșu, transmite Alina Ciobotariu, purtător de cuvânt al ISU Harghita. S-a deplasat pentru intervenție un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială complexă de primă intervenție.
Incendiul se manifestă, în prezent, pe o suprafață de circa 1 ha, într-o zonă cu pădure tăiată, unde ard cioate, doborâturi și zmeuriș, zona fiind greu accesibilă și fără sursă de apă în apropiere.
Se va mai deplasa în sprijin de la Detașamentul de Pompieri Gheorgheni un echipaj, pentru a acționa pentru păstrarea incendiului în limitele ariei în care se manifestă în acest moment.
Acționează, în cooperare cu pompierii profesioniști, și Pompieri civili din cadrul SVSU Gheorgheni și 2 pădurari.