Județul Harghita, sub Cod portocaliu de furtuni până marți și Cod galben până miercuri

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări de vreme rea. Astfel, până marți, 20 iulie, dimineața, Harghita se va afla sub Cod portocaliu de furtuni, iar apoi, până miercuri, 21 iulie, la amiază, va intra în vigoare un Cod galben, valabil pentru  majoritatea județelor din țară.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, ploi abundente
Interval de valabilitate: 19 iulie, ora 14:00 – 20 iulie, ora 10:00

În zonele de munte, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară și în cursul nopții de luni spre marți (19/20 iulie) și în Banat, cea mai mare parte a Olteniei și în nord-vestul Munteniei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 20 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 12:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nord, nord-est, centru și în sud-est, precum și în zonele de munte. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy