Localnic de 38 de ani, din oraşul Bălan, cercetat penal pentru ultraj. A amenințat cu un topor şi un cuțit

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ

La data de 29.03.2020, în jurul orei 22:30, Poliția Orașului Bălan a fost sesizată telefonic, despre faptul că la un garaj din localitate se află două persoane care tulbură ordinea şi liniștea publică prin diferite zgomote, muzică și larmă.

La faţa locului a ajuns imediat o patrulă de ordine și siguranță publică, moment în care din garajul respectiv a ieșit un bărbat de 38 de ani, care i-a ameninţat pe poliţişti cu un topor şi un cuțit.

După ce a fost somat de poliţişti să înceteze acţiunea agresivă, cel în cauză a intrat din nou în garaj, împreună cu un alt localnic, în vârstă de 35 de ani.

În scurt timp, la faţa locului au intervenit şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, ambele persoane fiind conduse la sediul Poliţiei Oraşului Bălan, pentru luarea măsurilor legale.

Astfel, s-a luat legătura cu procurorul de caz, care a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj, faţă de bărbatul de 38 de ani fiind dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy