Măsurile luate de Ungaria sunt aspru criticate de liderii PPE și sunt comparate cu ideologia nazistă

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Mediafax

Prim-ministrul Viktor Orbán, preşedintele Fidesz, s-a adresat în câte o scrisoare tuturor liderilor partidelor aparţinând Partidului Popular European (PPE), cu privire la campania de atac şi dezinformare fără precedent împotriva Ungariei, precum şi despre poziţia exprimată de Comisia Europeană, care confirmă ca fiind nefondate acuzaţiile îndreptate împotriva Budapestei, a declarat, luni după amiază, Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului ungar, pentru agenţia ungară de presă MTI. Viktor Orbán a scris: în ultimele săptămâni am asistat la o „campanie de atac şi dezinformare fără precedent” împotriva Ungariei. „Într-o perioadă în care, la nivel mondial, luptăm pentru o acţiune eficientă împotriva epidemiei de coronavirus, când vieţi umane sunt în joc, au lansat un atac coordonat împotriva noastră, fără nicio bază reală. Eu şi ţara mea am fost atacaţi pe nedrept şi în trecut în baza unei propagande ideologice părtinitoare, dar cea de acum a fost cea mai josnică şi mai cinică pe care am trăit-o vreodată. Au ignorat în mod deliberat faptul că au luat în colimator un guvern care tocmai încearcă să salveze vieţi”, a punctat preşedintele Fidesz.

În scrisoarea sa, premierul ungar concluzionează că participanţii la atacul politic coordonat au răspândit informaţii false şi minciuni. “Au zvonit că Parlamentul a fost închis, deşi se întruneşte în mod regulat şi oferă loc pentru dezbateri aprinse. De asemenea, au afirmat că am dobândit o putere nelimitată pentru mine. Dimpotrivă, puterea Parlamentului a fost extinsă în detrimentul guvernului. Parlamentul are puterea de a pune capăt situaţiei de urgenţă şi poate chiar revoca orice măsură extraordinară”, a scris şeful cabinetului ungar, adăugând că, “din
păcate, nu doar adversarii noştri politici formali, ci şi unii politicieni din PPE au fost implicaţi activ în răspândirea ştirilor false”.

Viktor Orbán a amintit că preşedintele Partidului Popular European, Donald Tusk, “a îndrăznit să facă o paralelă între măsurile luate în Ungaria şi Carl Schmitt, susţinător şi ideolog al regimului german nazist”.

În scrisoarea adresată liderilor formaţiunilor membre PPE, prim-ministrul ungar a atras atenţia asupra faptului că, între timp, Comisia Europeană a examinat măsurile luate în Ungaria şi a declarat fără echivoc că aceste atacuri sunt nefondate. “Vera Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care nu poate fi acuzată că este părtinitoare faţă de Ungaria, deoarece reprezintă o altă familie politică, a declarat în mai multe rânduri că legea, care reglementează competenţele speciale ale guvernului ungar pe perioada situaţiei de urgenţă, nu intră în conflict cu legislaţia UE”, a scris Viktor Orbán.

Preşedintele Fidesz a amintit că Parlamentul European s-a pronunţat în data de 17 aprilie într-o rezoluţie condamnând Ungaria. “Prin includerea anumitor minciuni în textul rezoluţiei, europarlamentarii s-au ridiculizat pe ei înşişi, dar şi instituţia. Arhivele Parlamentului European le va păstra pentru eternitate”, a remarcat Viktor Orbán, afirmând că declaraţia Comisiei Europene a pus la punct isteria politică.

“Cu toate acestea, daunele cauzate nu pot fi reparate. Mulţumesc adevăraţilor aliaţi pentru că, în ciuda presiunilor, au rămas fideli adevărului şi ne-au susţinut. Iar de la cei care, din ignoranţă sau răutate, s-au alăturat celor care au răspândit ştirile eronate, mă aştept ca ei să-şi ceară scuze poporului maghiar şi să tragă concluziile adecvate”, a scris premierul ungar în scrisoarea sa.

În cele din urmă, preşedintele Fidesz a explicat: “Nu avem voie să permitem adversarilor noştri politici să exproprieze principiul statului de drept şi să diminueze această valoare comună la un instrument politic de partid. În curând ar trebui să decidem: le permitem să ne învrăjbească şi să ne slăbească în continuare sau ne unim şi rămânem liderul forţei conservatoare în politica europeană. Doresc multă forţă şi înţelepciune pentru perioada plină de provocări care urmează!”

Bertalan Havasi a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că scrisoarea în limba engleză a fost expediată către 53 de lideri ai Partidului Popular din întreaga Europă, în limba maghiară la 4 preşedinţi de partid, precum şi preşedinţiei partidului mixt slovac-maghiar Most/Híd.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy