S-au anunțat câștigătorii concursului organizat în cadrul lecției ”Viitor promițător”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

logosor-egyesÎn timpul conferinței de presă organizată luni la sediul Consiliului Județean Harghita din Miercurea Ciuc a putut fi vizionată expoziția organizată în cadrul programului realizat de Consiliul Județean Harghita cu scopul de a conștientiza în rândurile elevilor conceptelor de protecția mediului. Întâlnirile cu elevii au fost organizate în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Harghita (SMID), realizat de Consiliul Județean Harghita, elevii putând participa și la un concurs interesant. În cadrul evenimentului au fost anunțați și câștigătorii concursului.

La deschiderea conferinței Borboly Csaba, președintele consiliului județean a mulțumit în fața tinerilor și profesorilor prezenți contribuția lor la succesul programului.  Potrivit președintelui, scopul întregului proiect este de a lăsa cât mai mulți bani în buzunarele oamenilor, ca familiile să plătească cât mai puțin pentru transportul deșeurilor. Borboly a vorbit despre importanța colectării selective a deșeurilor, subliniind faptul că din prelucrarea materialelor refolosibile pot fi câștigați mulți bani, evidențiind în acest sens și câteva exemple pozitive din zona Ciucului. „Reciclarea ar trebui să fie scopul nostru comun. Voi, cei tineri, ați fost publicul țintă a acestui program pentru că numai prin voi vor înțelege adulții că colectarea selectivă a deșeurilor va fi în avantajul nostru” – a menționat Borboly.

În continuare  Kovács Ákos, Inspectorul de specialitate biologie-fizică-chimie și-a arătat mulțumirea că instituțiile de învățământ și-au manifestat interesul de a participa la acest program.  „Apreciez faptul că deja aveți cunoștiințe vaste despre colectarea selectivă. Este important să aplicați aceste cunoștiințe și în afara concursului” – a menționat reprezentantul inspectoratului.

În partea a doua a conferinței Barti Tihamér, vicepreședintele consiliului județean a prezentat concursul organizat pentru elevii școlilor participante în program. El a explicat că de fapt scopul a fost de a conștientiza în cât mai mulți elevi importanța colectării selective a deșeurilor, a fost  organizat un concurs în care s-au putut implica elevii școlilor participante în programul educațional. În prima etapă a concursului elevii au trebuit să adune cât mai multe sticle pet presate, școala și liceul care adună cele mai multe sticle s-au calificat în etapa a doua a concursului. Câștigătorii acestei etape sunt Şcoala Gimnazială „Majláth Gusztáv Károly” din Lunca de Jos, respectiv Liceul Tehnologic „Tivai Nagy Imre” din Sânmartin. În cadrul etapei a doua clasele școlii și a liceului câștigătoare au pregătit câte un instrument muzical folosind deșeuri colectate selectiv, machetele fiind expuse în timpul conferinței de presă.

La sfârșitul evenimentului au fost anunțati câștigătorii concursului: clasele a VI-a și a VII-a  din partea școlii gimnaziale din Lunca de Jos, respectiv clasa IX B. din parte liceului din Sânmartin. Câștigătorii au primit ca premiu o excursie la stația de sortare și compostare de la Remetea.

 Tema prezentărilor

În cadrul întâlnirilor din școli a fost prezentată proiectul SMID, având în vedere conștientizarea conceptelor de protecția mediului, resurse de mediu limitate, sortare și colectare selectivă, reciclare și compost.

Prezentarea a fost ținută de către o persoana celebră, pentru instituțiile cu predare în limba română prezentatorul a fost producătorul muzical Dj. Liviu Netu. La întâlniri au participat și reprezentanții Consiliului Județean Harghita, care au răspuns la întrebările legate de implementarea proiectului și funcționarea sistemului de management integrat al deșeurilor. În total 8 licee și 20 de școli generale au participat  în acest program, lista acestora a fost întocmită de biroul UIP al Consiliului Județean Harghita, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita și cu Comisia de educație a Consiliului Județean Harghita, luând în considerare în primul rând instituțiile localităților implicate în acest proiect.

Proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Harghita este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională și este realizat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013, având o valoare aproximativă de 164 milioane lei. Din această sumă 70,5% este finanțare din fonduri europene, 14,2% din fonduri guvernamentale, iar 15,3% din bugetul propriu al Consiliului Județean Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy