Team Novak, echipa cu trei cicliști paralimpici în plutonul profesionist de la Turul Ungariei

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

Exclusivitate la Turul Ungariei, din acest weekend! Team Novak este unica echipă de ciclism reprezentată de 3 sportivi paralimpici la linia de start, o situație neașteptată și rar întâlnită. Eduard Novak, singurul campion paralimpic român, ungurul Wermeser Zsombor și ucraineanul Yehor Dementiev sunt cei trei cicliști paralimpici care, alături de coechipierii lor, Rózsa Balázs, Szentpéteri András și Simone Sanosunt determinați să facă o figură frumoasă la competiția unde participă echipe de World Tour care începe mâine, în Ungaria. Ei vor avea ca adversari alți 120 de cicliști din 20 de echipe.

„E o mândrie reală pentru noi, și o mare provocare deopotrivă, să fim la startul acestei competiții și să concurăm cu echipe de World Tour în această formulă. Se întâmplă foarte rar ca în sportul profesionist să concureze sportivii cu dizabilități și ne bucurăm că suntem noi aceia care demonstrează că nimic nu e imposibil. Împreună ne dorim să reprezentăm România cu succes în acest concurs și nu numai! Obiectivul nostru pe termen lung este participăm împreună la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2021, și să ne depășim limitele!”, a declarat Eduard Novak.

După participarea la Turul Ungariei, Team Novak continuă antrenamentele pentru competițiile lunii septembrie. Echipa continentală e pregătită să atace Turul României, una dintre cele mai importante curse a acestui an, care va avea loc în perioada 8-13 septembrie, și dacă situația actuală o permite, Team Novak va participa la finalul lunii și la Cupa Max Ausnit, 19-20 septembrie.

Despre Team Novak

În anul 2009, în cadrul clubului CS Intersport, se înființează echipa de ciclism semi profesionistă Tușnad Cycling Team, care din 2017 își schimbă numele în Team Novak. Team Novak este cea mai veche echipă continentală din Europa de Est, profesionistă, de consacrare a sportivilor crescuți în cadrul Academiei Novak și a altor sportivi talentați care pot să facă față nivelului profesionist. Din anul 2009 și până în prezent au fost peste 100 de sportivi români și din străinătate, din peste 20 de țări, care au făcut parte din această echipă și au obținut rezultate naționale și internaționale deosebite. Numai la competițiile internaționale, Team Novak a obținut, până în 2019, 20 de locuri I, 32 locuri II și 15 locuri III. Team Novak este, printre altele,câștigătoare a Turului Serbiei, a Turului României, a Turului Ținutului Secuiesc și a competițiilor de o zi sau a etapelor acestora.

Mai multe informații despre Team Novak și activitatea echipei, pe pagina oficială de Facebook Team Novak.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy