Vineri, 9 iulie, manifestație în orașul Băile Tușnad. Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică și protecția participanților

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Vineri, 9 iulie, începând cu ora 19:00, în orașul Băile Tușnad, este declarată o adunare publică de protest.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita vor fi prezenți la această manifestație pentru asigurarea măsurilor de ordine publică și protecția participanților.

Conform prevederilor legale, jandarmeria are obligația de a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia manifestațiilor la care participă public numeros, indiferent de natura acestora, pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate fapte antisociale care să tulbure ordinea și liniștea publică.
Totodată, reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile H.G. nr.636/2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane.
Pentru protejarea sănătății lor și a celor din jur, jandarmii harghiteni readuc în atenția participanților următoarele măsuri ce trebuie adoptate:
– purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
– dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
– menținerea distanței fizice de minimum 1 m între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
– dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;
– aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2.
Manifestarea de protest este declarată și înregistrată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy