Un punct de vedere diferit: CRIMINALII și-au scos măștile! Iată, cine dorește UCIDEREA ursului brun

0

Articol disponibil în: Magyar Română

crima

In data de 23 iulie, la Ministerul Mediului a avut loc dezbaterea publică privind ordinul de derogare de la lege, în urma căruia sute de urși și lupi urmează să fie uciși prin împușcare. Precedent, presiunile fuseseră făcute de câteva zeci de crescători de animale și vânători din județele Harghita și Covasna, conduși de președitele Consiliului Județean Covasna, preatânărul Borboly Csaba.

Drept urmare, în revista Kamikaze și pe pagina mea de facebook, am deconspirat cu insistență și argumente faptul că, îndărătul acestei viitoare ”apocalipse a urșilor” se afla interesul câtorva cercuri de vânătoare comercială, în frunte cu firma ”Abies Hunting” a lui Arpad Sarkany. Amănunte, aici..

Dintre interesați omisesem – recunosc și mă căiesc ! – pe Neculai Șelaru, președintele A.G.V.P.S (din 1990!) , grație unor poziții echilibrate (privind vânarea ursului brun) pe care le-a avut în câteva situații publice la care am fost martor.

Iată însă că în 23 iulie, la dezbatere, pe lângă zecile de femieri conduși de Borboly Csaba, și-au făcut apariția și mulți vânători în frunte cu…Da!… Ați ghicit!… Cu Arpad Sarkany și Neculai Șelaru. Care, astfel, mi-au confirmat supozițiile acuzatoare despre interesul lor financiar.

Firește că au fost și reprezentanți ai eco-societății civile, printre care, luminos și incisiv, a fost Claudiu Dumitriu (președintele Alianței pentru Combaterea Abuzurilor). El a susținut argumentele petiției postate pe site-ul Wildlife România. Inclusiv pe cele care priveau eventuala rezolvare cu arma a ”cazurilor speciale” de conflict între om și urs. Bineînțeles că reprezentanții WWF România – în frunte cu Csibi Magor – (care cer populației 2% din salarii pentru protecția ursului) au lipsit…

Iată așadar cum, la o dezbatere pe cauză, au luat parte, ca pledanți , exact cei interesați de uciderea contra cost a ursului brun. Adică cei care câștigă bani din această cronică crimă de mediu, nicidecum numai ”păgubiții” (fermierii) și apărătorii legitimi din eco-societatea civilă.

Nicăieri în justiție – se știe! – cei care au un interes direct în cauză nu sunt acceptați ca martori și pledanți. În cazul uciderii vânătorești însă, ministra Leocadia – de altfel, o remarcabilă și coafată gospodină! – acceptă compromisul și, în luna august, va da ordinul de legalizare a crimei.

De remarcat însă: deși motivația necesității uciderii urșilor au fost pagubele, brusc, după ce vânătorii vor obține ”cota de intervenție” ( repartizată pe județe și acolo unde urșii sunt puțini și nu fac probleme), vom asista la… amânarea intervnției cinegetice. De ce?… Fiindcă în iulie și august ursul brun are blana rară, slabă… Adică, un trofeu inestetic, care pierde puncte C.I.C la expoziții. Pe așa ceva niciun căcănar bogat și complexat nu dă banii.

Vânătorile vor avea loc numai în toamnă-iarnă, chiar și după căderea zăpezii, la observatoarele unde urșii sunt hrăniți ( citiți ”nădiți”).

Acolo vor fi uciși urșii mari, cu trofeu valoros (craniu și blană de iarnă), cei care nu coboară în sate, care nu fac pagube. Iar urșii nărăviți la cotețe și la gunoaie vor rămâne la locul lor, spre a oferi și în anul următor motive de derogare de la lege.

Pe fotoliul Ministerului Mediului, în 2018, va fi pesemne aterizată algoritmic o altă gospodină coafată. Nu am nimic cu gospodinele și cu doamnele îngrjit coafate. Dimpotrivă, le apreciez priceperea și onestitatea. Căci sunt ce sunt.

Am însă o uriașă uimire când le văd cocoțate unde nu le fierbe oala. La propriu, în loc să își vadă de soți, de prunci, de familii, de meserii, făcând astfel ceva ce nu le stă în putință: politică. Nu o dată mi-a amintit vorba unui bătrân pădurar sucevean, pe nume Viorel Crăciun: ”Pe ăștia nu-i ajută nici figurile!”… Vă invit la ”panopticum”.

 

Nicolae Dărămuș

P.S. Prin acțiunile eco-societății civile trebuie eliminat monopolul ”științific” al ICAS-ului, unde cercetărtorii sunt , fără excepție, ingineri silvici, vânători!

Sursa: OrtodoxInfo

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy