Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

11 ianuarie, zi plină pentru pompierii militari harghiteni

Ieri, 11 ianuarie a.c, a fost o altă zi solicitantă pentru pompierii harghiteni. Stingerea incendiilor, misiune pirotehnică, acordarea de prim ajutor reprezintă câteva exemple dintre cele 16 misiuni desfășurate de salvatorii harghiteni, în ultimele 24 de ore. Astfel, 15 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD. În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 2 arderi necontrolate cauzate de coșurile de fum necurățate de funingine, izbucnite la o casă din Băile Homorod și la un bloc de locuințe, în municipiul Toplița. Chiar dacă aceste incendii nu s-au soldat cu pagube materiale însemnate, pericolul a existat, și dacă nu ar fi fost observate și lichidate la timp, acoperișurile ar fi fost cuprinse de flăcări.

ISU Harghita revine și reaminteștecetăţenilor recomandările privind adoptarea măsurilor pentru prevenirea acestor tipuri de incendii, cu atât mai mult cu cât urmează o perioadă în care se vor înregistra temperaturi scăzute:  

Verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;

Coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

Coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

Tot în cursul zilei de ieri, a avut loc prima misiune de asanare muniție neexplodată de la începutul acestui an. Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Harghita a fost solicitat să intervină pentru o misiune de asanare pirotehnică în zona Szecseny, municipiul Miercurea Ciuc, în urma descoperirii mai multor elemente de muniție, de către un detectorist autorizat. Pirotehniștii au identificat un element de grenadă PG-7 și 10 cartușe infanterie cal. 7,92 mm, datând, cel mai probabil, din cel De-al Doilea Război Mondial. Acestea au fost ridicate, transportate și depozitate, în condiții de siguranță, în vederea distrugerii ulterioare.

Aproape 2000 de elemente de muniție au fost găsite, anul trecut, pe raza județului Harghita, în urma celor 20 de misiuni pirotehnice, desfășurate în cursul anului 2021. Proiectile explozive sau perforante, grenade ofensive sau defensive, bombe de aruncător, o mină antitanc sau muniție de infanterie, toate ar fi putut deveni periculoase dacă cei care le-au găsit nu ar fi sunat la 112.

În cazul în care ați găsit elemente de muniție neexplodată, respectați regulile:

nu atingeți muniția cu mâna sau cu alte obiecte!

nu loviți și nu mișcați muniția găsită!

nu aruncați elementele de muniție în foc!

nu demontați focoasele sau alte părți componente!

nu ridicați și nu transportați muniția în casă sau alte clădiri!

Întrucât până pe 13 ianuarie, ora 18, este în vigoare o informare meteorologică de vreme deosebit de rece și ger dimineața și noaptea, recomandăm cetățenilor să fie atenți la semnele de îngheţ. Acestea includ pierderea simţurilor şi culoarea albă a vârfurilor degetelor de la mâini, de la picioare, urechilor şi nasului. Totodată, să manifeste atenție la semnele de hipotermie. Acestea includ: frisoane incontrolabile, pierderea memoriei, dezorientare, incoerenţă, exprimare neclară, somnolenţă şi epuizare aparentă. Dacă observă astfel de simptome, să solicite imediat ajutor medical. Informații suplimentare pot fi găsite prin intermediul următorului link: https://fiipregatit.ro/ghid/viscol/

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

  • ISU Harghita, COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.