Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

21 mai Ziua Poliției Locale

”Din anul 2014, de 6 ani de la înființarea instituției ne îndeplinim obligațiile slujind în interesul și pentru siguranța cetățenilor municipiului.

Suntem încântați să constatăm faptul că, încrederea cetățenilor municipiului Odorheiu Secuiesc a sporit față de noi, tot mai multe persoane ni se adresează pentru a le soluționa problemele, iar noi facem tot ce ne stă în putință conform atribuțiilor conferite de lege să îi ajutăm. Le mulțumim pentru încrederea acordată, pentru numeroasele aprecieri, pentru noi această recunoștință constituie imboldul de a fi mereu la datorie pentru a asigura un climat de siguranță publică, de a fi în slujba cetățenilor.

În ultimele două luni, luptând pentru combaterea virusului, munca noastră a căpătat și mai mult sens, astfel avem încredere că toți cei care s-au îndoit că ar fi necesară existența Poliției Locale, mai exact existența noastră, s-au convins de faptul că poliția locală joacă un rol important în menținerea ordinii și siguranței publice, în ocrotirea locuitorilor municipiului. Deși în ultima perioadă au apărut și pentru noi situații necunoscute până acum, ne-am dat toată silința pentru a face față provocărilor, pentru a îndeplini așteptările, iar pe viitor pe baza cunoștințelor acumulate ne va fi mai ușor să gestionăm situațiile noi și să depășim obstacolele.

Deși nu avem posibilitatea de a sărbători cum se cuvine, ca în anii trecuți, am dori ca dumneavoastră, cetățenii municipiului Odorheiu Secuiesc, să fiți alături de noi în gând și în suflet, căci ziua de 21 mai este Ziua Poliției Locale în România.”

Conducerea Poliției Locale a municipiului Odorheiu Secuiesc




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *