90 de elemente de muniție au fost distruse în mod controlat de pirotehniști

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: captură video ISU Harghita

 

Într-un poligon special amenajat pe raza localității Cârța, specialiștii pirotehniști din cadrul ISU Harghita au executat astăzi o misiune de distrugere controlată a unui număr de 90 de elemente de muniție neexplodată, identificate pe raza județului Harghita, doar în ultimele 3 luni ale acestui an. Au fost distruse 15 proiectile explozive, două grenade defensive, o lovitură de aruncător și 72 de cartușe.

Pompierii harghiteni readuc în atenție următoarele reguli de comportare pentru prevenirea accidentelor cauzate de muniții neexplodate:

‼️Este strict interzis:
💣atingerea muniției cu mâna sau alte obiecte;
💣lovirea sau mişcarea muniției găsite în pământ sau la suprafaţă;
💣introducerea muniţiei în foc;
💣demontarea focoaselor sau altor părţi componente;
💣joaca copiilor cu diferite elemente de muniție, ca: grenade, focoase, cartuşe, proiectile sau alte elemente pirotehnice;
💣ridicarea, transportul şi introducerea muniţiei în încăperi sau locuinţe.

‼️Se previne populaţia, în special copiii, despre faptul că o simplă mişcare a muniţiei din poziţia în care se găseşte poate declanşa explozia.

‼️Se cere tuturor cetăţenilor care au cunoştinţă despre existenţa unor elemente de muniție neexplodată să anunţe imediat organele autorităţilor locale (primărie), poliţie, pompieri sau să sune de urgență la numărul unic 112.

‼️Se informează populaţia că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor elemente de muniție rămasă neexplodată, se interzice :
💣accesul oricărei persoane;
💣executarea de săpături manuale sau mecanice;
💣aprinderea focului;
💣circulaţia vehiculelor, oamenilor sau animalelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy