Instituțiile de învățământ din Miercurea Ciuc își vor desfășura activitatea în condiții optime și în perioada sezonului rece

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Instituțiile de învățământ își pot desfășura activitatea în condiții optime și în timpul iernii – a declarat primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, la începutul ședinței de vineri a consiliului local. De asemenea, s-au făcut progrese în privința renovării străzii Harghita și privind aprobarea modelului steagului oraşului.

Consiliul local s-a întrunit vineri, 30 septembrie, în ședința ordinară. Printre punctele de pe ordinea de zi s-a numărat, printre altele, reabilitarea tronsonului străzii Harghita de la pasajul peste calea ferată până la Biserica Sfânta Cruce. În acest caz,  s-a actualizat DALI-ul, proiectul fiind acum deschis pentru licitație publică. În ceea ce privește adoptarea steagului municipiului, au fost solicitate clarificări de către Ministerul Administrației Publice, iar clarificările au fost confirmate printr-o hotărâre adoptată de către consiliului local.

În plus fată de punctele de pe ordinea de zi, s-a discutat și despre alte subiecte extrem de importante. Un astfel de subiect a fost funcționarea școlilor pe timpul iernii. Pentru sezonul de încălzire 2021–2022, primăria nu a majorat prețul energiei termice în sistem centralizat, având în vedere dificultățile cauzate de pandemie.

Acum costul gigacaloriei a devenit nesustenabil, municipalitatea fiind nevoită să majoreze prețul unitar la 360 de lei/Gcal, care este încă sub media națională.

În această privință este încurajator faptul că, în pofida creșterii costurilor de încălzire, nu sunt prevăzute restricții privind funcționarea grădinițelor și a școlilor.

Școlile din Miercurea Ciuc vor continua să funcționeze, copiii vor putea merge la școală în condiții normale. Nu se pune problema să restricționăm în vreun fel funcționarea instituțiilor de învățământ”, a declarat primarul Korodi Attila.

  • informații furnizate de Biroul de Presă al Consiliului Local Miercurea Ciuc
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy