Evenimente rutiere produse pe drumurile din Harghita (duminică, 16 iulie)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

La data de 16 iulie 2023, în jurul orei 3:30, o femeie de 29 de ani, din localitatea Chilieni, în timp ce conducea un autoturism, pe D.E.578, în localitatea Voșlăbeni, dinspre Miercurea-Ciuc spre Gheorgheni, ar fi pierdut controlul vehiculului și ar fi intrat în coliziune cu un imobil situat pe marginea drumului.

În urma evenimentului, conducătoarea auto, și alți trei pasageri, respectiv, o femeie de 36 de ani și doi bărbați , de 31 și 38 de ani  au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

La aceeași dată, în jurul orei 16:30, o tânără de 25 de ani, din localitatea Misentea, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Praid, pe D.N.13/A, dinspre Corund către Sovata, din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite a pierdut controlul asupra vehiculului, a părăsit partea carosabilă, dup care a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se afla staționat în afara drumului.

În urma evenimentului, o tânără de 20 de ani, a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind  zero.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy