„Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, eveniment național derulat la nivelul IPJ Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În perioada 20-24 mai 2024, Poliţia Română desfăşoară la nivel naţional o serie de activităţi dedicate prevenirii infracţionalităţii, în cadrul manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.
Aceste demersuri sunt structurate pe zile tematice, aliniate priorităților de intervenție preventivă ale Poliţiei Române pentru acest an, după cum urmează:

  • 20 mai – Prevenirea victimizării minorilor
  • 21 mai – Siguranța în mediul online
  • 22 mai – Prevenirea violenței domestice
  • 23 mai – Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului
  • 24 mai – Prevenirea disparițiilor de minori și plecărilor voluntare

La nivelul județului Harghita, activitățile vor fi susținute de polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, Serviciul Rutier, Serviciul Ordine Publică, Biroul de Proximitate, precum și de Polițiile Municipale.

20 Mai – Prevenirea Victimizării Minorilor
Astăzi, 20 mai, zi dedicată prevenirii victimizării minorilor, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, în colaborare cu polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Miercurea Ciuc, au desfășurat o serie de activități educaționale la Colegiul Național „Octavian Goga”.

Sub deviza „PRO respect și empatie”, aceste activități au fost orientate către siguranța în mediul educațional și promovarea unor atitudini comportamentale pozitive în rândul elevilor din ciclul primar și gimnazial. Accentul a fost pus pe valori precum respectul, toleranța și gestionarea armonioasă a conflictelor, având ca scop crearea unui climat educațional optim și sigur pentru toți elevii.

ACTIVITĂȚI ÎN ZILELE URMĂTOARE

  • 21 mai – Siguranța în mediul online:Polițiștii vor organiza ateliere și sesiuni informative pentru elevi privind navigarea sigură pe internet.
  • 22 mai – Prevenirea violenței domestice:Vor fi organizate întâlniri cu comunitatea și sesiuni de informare pentru a educa publicul cu privire la recunoașterea și prevenirea violenței domestice.
  • 23 mai – Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului:Vor avea loc acțiuni de informare a cetățenilor despre măsurile de siguranță pe care le pot lua pentru a-și proteja bunurile.
  • 24 mai – Prevenirea disparițiilor de minori și plecărilor voluntare:Vor fi organizate activități de conștientizare și prevenire a disparițiilor de minori, inclusiv sesiuni educative în școli.

Inspectoratul de Poliție Județean Harghita încurajează toți cetățenii să participe activ la aceste evenimente și să contribuie la crearea unui mediu mai sigur pentru comunitate.

  • informații și foto furnizate de IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy