Accident rutier mortal la Mihăileni
Articol disponibil în:
Un accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane, s-a produs miercuri dimineață, 15 aprilie, în localitatea Mihăileni.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita, în urma impactului, o persoană a rămas încarcerată, iar echipajele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut să-i salveze viața. Alte două persoane, aflate în dificultate, au fost extrase din autoturism de către salvatori.
La locul accidentului au intervenit pompierii din Miercurea-Ciuc, cu trei autospeciale — una de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD — precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Harghita. Intervenția este în desfășurare.
Update: Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU a Spitalului Județean de Urgență Miercurea-Ciuc, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

