Aproape 50 de metri cubi de lemn, indisponibilizați într-o nouă acțiune Jupiter în Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Două persoane sunt cercetate pentru că ar fi introdus în SUMAL 2.0 fotografii falsificate ale unor transporturi de material lemnos. Polițiștii au efectuat trei percheziții și au aplicat amenzi în valoare totală de 21.000 de lei.

O nouă acțiune desfășurată în cadrul operațiunii Jupiter a vizat, pe 4 noiembrie, un dosar privind presupusa falsificare a unor date despre transporturi de lemn. Polițiștii Serviciului de Ordine Publică Harghita au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Toplița, la adrese din județ.

Potrivit anchetatorilor, în decembrie 2025, două persoane ar fi falsificat fotografii referitoare la transporturi de material lemnos și le-ar fi introdus ulterior în aplicația SUMAL 2.0. Cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița și vizează introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 49,46 de metri cubi de material lemnos, constând în lemn rotund de rășinoase și lemn de foc. Cantitatea, evaluată la peste 14.700 de lei, a fost predată ocolului silvic competent. De asemenea, un telefon mobil a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

Verificările au dus și la aplicarea a trei sancțiuni contravenționale, în baza Legii nr. 171/2010, în valoare totală de 21.000 de lei. Separat, a fost dispusă confiscarea valorică a 2,21 metri cubi de lemn de foc, în valoare de 581,23 de lei.

Polițiștii au pus în executare și două mandate de aducere pe numele persoanelor cercetate. La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Harghita.

Operațiunea Jupiter se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române. Persoanele vizate de anchetă beneficiază de prezumția de nevinovăție și de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță. Nota redacției: În această publicație se pot exprima opinii conform principiului libertății de exprimare. Orice entitate poate furniza un drept la replică sau lămuriri ce vizează conținutul din această publicație folosind datele din secțiunea de contact.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata