Caz grav la Băile Tușnad: un bărbat ar fi fost exploatat timp de peste un an. Două persoane, arestate preventiv

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un cetățean maghiar de 56 de ani ar fi fost exploatat timp de peste un an într-o gospodărie din Băile Tușnad, județul Harghita. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi fost supus violențelor fizice și presiunilor psihice, privat de veniturile cuvenite și ținut într-o încăpere fără geam. Două persoane din aceeași familie, un tânăr de 20 de ani și o femeie de 46 de ani, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita au documentat presupusele fapte, care s-ar fi desfășurat între sfârșitul lunii septembrie 2025 și 4 noiembrie 2026.

Conform cercetărilor, victima ar fi fost adăpostită în locuința celor doi și constrânsă, inclusiv prin violență fizică, să desfășoare activități gospodărești de la ora 5 dimineața până târziu în noapte.

Exploatat în țară și în străinătate

Bărbatul ar fi fost trimis la cules de ciuperci și afine, comercializate ulterior de femeia cercetată, precum și la cules de cartofi, remunerația fiind încasată de tânărul de 20 de ani. De asemenea, ar fi fost folosit ca șofer al familiei, parcurgând distanțe considerabile în intervale scurte.

În vara anului 2026, tânărul l-ar fi transportat în Germania și Olanda, unde victima ar fi lucrat la cules de căpșuni și pe o plantație de flori. Potrivit anchetatorilor, banii câștigați ar fi fost încasați integral de acesta.

Dormea într-o cameră fără geam și aduna PET-uri pentru bani

Pe întreaga perioadă, cetățeanul maghiar ar fi fost cazat într-o încăpere mică, fără geam, unde dormea pe o saltea așezată pe podea. Acesta nu ar fi avut acces la dușul și grupul sanitar din locuință.

Deși desfășura numeroase activități, nu ar fi primit bani din partea celor doi. Pentru a obține mici venituri, ar fi adunat ambalaje PET din tomberoane, pe care ulterior le valorifica.

Actele reținute și o pretinsă datorie de 1.000 de euro

Pentru a-l împiedica să plece, cele două persoane i-ar fi reținut actele de identitate, permisul de conducere și documentul de reședință.

Totodată, tânărul i-ar fi impus o pretinsă datorie de 1.000 de euro, în urma unui accident produs cu autoturismul său. Plecarea victimei ar fi fost condiționată de achitarea sumei, însă datoria nu ar fi fost considerată niciodată stinsă.

În urma unei percheziții domiciliare, anchetatorii au găsit asupra femeii documentul de identitate al victimei, precum și alte mijloace de probă.

Două persoane arestate preventiv pentru 30 de zile

La 5 noiembrie 2026, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea celor două persoane. O zi mai târziu, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a decis arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Harghita și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita.

Cele două persoane sunt cercetate pentru trafic de persoane și supunere la muncă forțată sau obligatorie. Acestea beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță. Nota redacției: În această publicație se pot exprima opinii conform principiului libertății de exprimare. Orice entitate poate furniza un drept la replică sau lămuriri ce vizează conținutul din această publicație folosind datele din secțiunea de contact.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata