Impact frontal la Cristu Secuiesc. Șoferii celor două mașini au ajuns la spital
Articol disponibil în: Magyar Română
Un conducător auto, de 19 ani, din Cristuru Secuiesc a pătruns pe contrasens, în timp ce conducea un autovehicul pe o stradă din localitatea susmenționată și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care venea din sens opus.
Impactul a avut loc ieri, la ora 12.40, pe str. Kriza Janos. La ieșirea dintr-o curbă, tânărul a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de B.N., de 20 ani, din Săcel, care venea din sens opus. În urma impactului, ambii conducători auto au suferit leziuni corporale, fiind transportați la Centrul Medical Cristuru Secuiesc, pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului, s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, în vederea fluidizării traficului rutier și efectuării primelor cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. În acest context, conducătorii vehiculelor implicate în producerea evenimentului au fost examinați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.