TIR răsturnat în Tulgheș. Șoferul este încarcerat
Articol disponibil în: Magyar Română
În această seară, un TIR s-a răsturnat în localitatea Tulgheș. Autotrenul era încărcat cu materiale textile, iar șoferul este încarcerat, potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 3 Corbu cu o autospecială, cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. A fost anunțat să întervină și SVSU Tulgheș. De asemenea, a fost trimisă la fața locului și autospeciala de descarcerare grea de la Detașamentul de Pompieri Gheorgheni.
UPDATE: Autotrenul este răsturnat în afara părții carosabile, la aproximativ doi metri diferență de nivel. Din nefericire, șoferul a decedat, suferind leziuni incompatibile cu viața.
Potrivit IPJ Harghita, conducătorul auto decedat în urma răsturnării cu un autocamion, pe raza comunei Tulgheş la data de 12.03.2020, în jurul orei 21:55, avea 45 de ani și era din municipiul Oradea, judeţul Bihor. Acesta, în timp ce conducea un autocamion pe D.N. 15, într-o curbă periculoasă la dreapta, de pe raza comunei Tulgheș, a trecut pe contrasens și s-a răsturnat în curtea unui imobil. Din accident a rezultat decesul conducătorului auto, în cauză fiind întocmit dosar penal, pentru ucidere din culpă.