TIR răsturnat în Tulgheș. Șoferul este încarcerat

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: ISU Harghita

În această seară, un TIR s-a răsturnat în localitatea Tulgheș. Autotrenul era încărcat cu materiale textile, iar șoferul este încarcerat, potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Harghita. 

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 3 Corbu cu o autospecială, cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. A fost anunțat să întervină și SVSU Tulgheș. De asemenea, a fost trimisă la fața locului și autospeciala de descarcerare grea de la Detașamentul de Pompieri Gheorgheni.

UPDATE: Autotrenul este răsturnat în afara părții carosabile, la aproximativ doi metri diferență de nivel. Din nefericire, șoferul a decedat, suferind leziuni incompatibile cu viața.

Potrivit IPJ Harghita, conducătorul auto decedat în urma răsturnării cu un autocamion, pe raza comunei Tulgheş la data de 12.03.2020, în jurul orei 21:55,  avea 45 de ani și era din municipiul Oradea, judeţul Bihor.  Acesta, în timp ce conducea un autocamion pe D.N. 15, într-o curbă periculoasă la dreapta, de pe raza comunei Tulgheș, a trecut pe contrasens și s-a răsturnat în curtea unui imobil. Din accident a rezultat decesul conducătorului auto, în cauză fiind întocmit dosar penal, pentru ucidere din culpă.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy