Polițistul harghitean Dinu Dobrean, campion național pentru a 9-a oară la skandenberg
Articol disponibil în: Magyar Română
Luptător al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, Dinu DOBREAN este de ani buni un nume cunoscut în rândul celor ce practică sau cunosc sportul brațelor puternice.
„Așa cum se întâmplă de peste un deceniu, Dinu a plecat spre cea de-a 15-a ediție a Campionatului Național de Skandenberg, organizată anul acesta în luna iunie la Rădăuți, în județul Suceava, cu speranță, pregătit și hotărât să nu vină acasă fără medalie.
Iar noua medalie, câștigată prin disciplină, antrenament și sacrificiu de camaradul nostru, are culoarea și importanța pentru care luptă marii campioni, aceea de aur, care te ridică pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și pentru care se intonează cel mai frumos cântec, Imnul Național.
La ediția din 2021 au participat peste 400 de competitori, pregătiți la peste 20 de cluburi sportive din întreaga țară, iar polițistul harghitean Dinu DOBREAN a devenit, pentru a 9-a oară, campion național, de această dată la categoria Master 90 kg brațul stâng.”, a transmis IPJ Harghita.
În urma rezultatelor obținute, Dinu Dobrean s-a calificat la Campionatul Mondial de Skandenberg, care se va desfășura în această toamnă cel mai probabil la Baku, în Georgia.
SUCCES LA MONDIALE!