A fost lansat procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare a orașului Bălan, perioada 2021 – 2027

0

Articol disponibil în: Magyar Română

A fost lansat recent procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare a orașului Bălan pentru perioada 2021 – 2027.
Având în vedere importanța pe care planificarea strategică o are pentru dezvoltarea coerentă și durabilă a unei localități, precum și faptul că România intră într-un nou exercițiu financiar european, gândit pentru perioada 2021 – 2027, am demarat procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare a orașului pentru această perioadă.” se precizează  într-un comunicat emis de Primăria orașului Bălan .
În acest sens, în data de 13 mai 2021, a avut loc un prim focus-grup centrat pe administrație, cu scopul de a identifica problemele și soluțiile în acest domeniu. La întrunire au participat membri ai Consiliului Local, reprezentanți ai Primăriei Bălan și  președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba.
Au fost purtate discuții despre starea de fapt a localității, despre proiectele aflate în derulare, cele viitoare și idei noi de proiecte care ar  putea fi dezvoltate.
În privința colaborării cu instituția Consiliului Județean Harghita s-a discutat în special despre următoarele:
• Drumul DJ125 A (Bălan – Km 4 Gheorgheni) va fi realizat în următorii ani, acesta fiind propus spre finanțare europeană în cadrul programului operațional regional. D-l Borboly Csaba ne-a informat că se caută soluții tehnice inclusiv pentru amenajarea pe parcursul acestui drum a unei piste de bicicliști.
• De asemenea, vom intra în lunile următoare în funcțiune cu operatorul regional de gestiune a deșeurilor. Vom face pași către un management mai sănătos pentru mediu al deșeurilor și către servicii cu un plus de calitate către cetățeni.
• Clădirea spitalului unde în trecut s-a intenționat amenajarea unui centru antidrog, aflată în proprietatea CJ HR, a devenit disponibilă și căutăm soluții privind punerea în funcțiune a acesteia (au fost discutate variante precum: casă de bătrâni, centru de plasament, centru de îngrijiri paleative).
• La fosta grădiniță, se intenționează de asemenea depunerea unui proiect pentru finanțare europeană cu scopul de a amenaja corespunzător un incubator de afaceri. Acest proiect va fi realizat în cooperare cu Consiliul Județean (acesta va participa ca lider de proiect cu 2/3 din necesarul de cofinanțare, iar localitatea noastră cu restul de 1/3).
„S-a discutat și au fost identificate o serie de proiecte prioritare pentru comunitatea noastră. Informațiile despre acestea vor fi disponibile public atât în privința consultării populației cât și în scop de informare. Menționăm că procesul de elaborare a strategiei va continua cu întruniri cu persoanele și organizațiile interesate pe următoarele teme: Social, Economic, Turism, Mediu. După finalizarea întrunirilor pe teme de interes va fi elaborat un chestionar public la care populația orașului va fi invitată să răspundă. Ne dorim foarte mult ca soluțiile propuse în cadrul strategiei să reflecte nevoi reale ale cetățenilor, precum și părerea acestora.”, se mai menționează în comunicat.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy