A fost lansată aplicația „Salina Praid App”, care ghidează turiștii la 120 de metri în subteran

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Societatea Naţională a Sării S.A. (Salrom) a lansat  „Salina Praid App”, o aplicație pentru care facilitează accesul la informatii pentru vizitatorii care aleg sa petreaca timpul liber într-un spațiu caracterizat prin unicitate.

Beneficiile aplicatiei „Salina Praid App”:

  • Turiștii care își instalează aplicația înainte de a vizita salina pot afla toate informațiile de care au nevoie (acces, parcare, tarife, servicii), dar si informatii cu privire la istoricul salinei, principalele atracții din interior, evenimentele ce au loc în salină, inclusiv informatii cu privire la beneficiile terapiei cu aerosoli.
  • Aplicația oferă informații despre obiectivele turistice și experiențele disponibile în împrejurimi, iar utilizatorii pot afla în orice moment, cu ajutorul unei hărți interactive, ce este disponibil în proximitatea lor (unități de cazare, restaurante, servicii).
  • Aplicatia este complet funcțională pe toată suprafața ce poate fi vizitată la Salina Praid, datorită unei conexiuni wireless de foarte bună calitate. Astfel, chiar și la 120 de metri în subteran turiștii pot folosi tehnologia pentru a avea parte de o experiență de vizitare modernă.

Aplicația este disponibilă pentru toate cele cinci saline ale Societătii Nationale a Sării S.A. cu destinatie turistică si se adresează persoanelor aflate în căutarea unui mod inedit şi sănătos de petrecere a timpului liber
Prezent la lansarea aplicaţiei, Ministrul Economiei, Florin Spătaru s-a declarat plăcut surprins să afle că Salina Praid găzduieşte şi singurul depozit din ţară unde o fabrică de lactate de la Sovata maturează brânzeturi, sortimente 100% româneşti, care sunt foarte apreciate de consumatori pe piaţă.

Totodată, ministrul a participat alături de directorul general al Salrom, Dan Dobrea,  la o şedinţă de lucru cu toți directorii sucursalelor deținute de Salrom şi a  mina din care se exploatează sarea românească.

Turiștii care merg să se relaxeze sau pacienții care coboară în salină pentru tratament au la dispoziție o serie de facilități de petrecere a timpului. În galeria de vizitare, aflată la 120 metri adâncime,  se găsesc spații de joacă pentru copii și locuri de creație pentru cei mici, până la un parc de aventuri și wi-fi gratuit.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy