Acțiune de amploare la Gheorgheni: șoferi testați, permise reținute și transporturi de lemn verificate
Articol disponibil în:
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Gheorgheni au desfășurat, joi, 16 iulie, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și verificarea legalității transporturilor de material lemnos.
În cadrul controalelor, oamenii legii au legitimat 90 de persoane și au verificat 90 de autovehicule. Totodată, au fost efectuate 45 de testări cu aparatele etilotest și drugtest, iar doi conducători auto au fost depistați la volan sub influența alcoolului.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Ca măsuri complementare, au fost reținute două permise de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.
În timpul acțiunii au fost verificate și două transporturi de material lemnos, fără a fi constatate nereguli.
Șofer depistat cu 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un caz relevant a fost înregistrat în jurul orei 07:40, pe DJ 126, în comuna Lăzarea.
Polițiștii au oprit un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Bacău. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră la nivelul județului.


