În actualitate – relațiile economice între județul Harghita și Grecia

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Delegația consiliului județean s-a întâlnit cu ambasadorul Greciei

O posibilă colaborare pe plan economic între județul Harghita și unitățile administrativ-teritoriale din Grecia a fost subiectul întâlnirii dintre delegația consiliului județean și ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Elenă, Lucian Fătu. Întâlnirea a avut loc miercuri, 2 noiembrie la Atena, iar din delegația consiliului județean a făcut parte directorul general economic al instituției, Bicăjanu Vasile și Fancsali Kálmán, reprezentant al incubatorului de afaceri de la Odorheiu-Secuiesc, care s-au aflat în Republica Elenă cu ocazia forumului economic Black Sea Bridge. S-a prezentat județul Harghita, respectiv activitatea consiliului județean, iar pe lângă oportunitățile de colaborare în mediu economic dintre județul Harghita și Grecia, s-a vorbit și despre posibilitățile stabilirii de relații între unitățile administrativ-teritoriale din cele două țări. Delegația județului a prezentat portofoliul de investiții al județului Harghita, strategia de dezvoltare, achizițiile publice și transparența la nivelul consiliului județean. Ambasadorul i-a asigurat pe oaspeți de sprijin în promovarea județului Harghita.

Consiliul Județean Harghita depune eforturi pentru stabilirea de relații cu Republica Elenă. Anterior, în data de 16 septembrie s-a semnat la Veria, capitala Regiunii Imathia, intenția de colaborare dintre Consiliul Județean Harghita și regiunea grecească. Președintele consiliului județean, Borboly Csaba și reprezentantul regiunii elene, Konstantinos Kalaitzidis și-au exprimat speranța unei colaborări fructuoase: http://judetulharghita.ro/stiri/legaturi-de-infratire-intre-regiunea-imathia-si-judetul-harghita.html

atena2016nov02

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy