Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Administraţia Bazinală de Apă Mureş atenţionează administraţiile publice locale privind gestionarea regimului deşeurilor

În ultima perioadă s-a constatat prezenţa în cursurile de apă, în jurul  lacurilor de acumulare şi în zonele de protecţie a acestora, a deşeurilor menajere, vegetale, agricole, forestiere şi chiar industriale. Au apărut cantităţi masive de ambalaje de hârtie, PET (polietilen tereftalat), aluminiu, deşeuri agricole şi forestiere, mase plastice şi chiar obiecte de uz casnic care din comoditate sau inconştienţă ajung de cele mai multe ori în cursurile de apă sau pe malul lor şi în lacurile naturale sau artificiale. Aceasta este o poluare mai puţin sesizabilă, dar de regulă acolo unde se aruncă aceste ambalaje se găsesc și deşeuri menajere care dau un aspect dezolant zonei şi prin fermentare emană mirosuri insuportabile.

Prin intermediul apelor de suprafaţă, mai ales la debite mărite, se transportă cantităţi importante de reziduuri rezultate din activitatea așezărilor și aglomerărilor umane. Fenomenul s-a acutizat, în special în zonele rurale, unde modul de implementare a regimului deşeurilor este greoi. Intervenim constant, prin acţiuni de conştientizare şi de verificare și chiar de voluntariat, pentru reducerea implicaţiilor zonale și bazinale, pe care depozitarea necontrolată a deşeurilor le poate genera.

Trebuie să amintim că responsabilitatea pentru păstrarea curățeniei și igienizarea cursurilor de apă și a malurilor acestora, revine administrațiilor publice locale care au sarcini și atribuții în acest sens, și care sunt cuprinse în Ordonanța Guvernului României nr. 21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată prin Legea nr. 515 din 12 iulie 2002.

Prin realizarea obiectivelor propuse,  prin respectarea celor prevăzute în normativele juridice şi acţionând în concordanţă cu valorile sociale şi morale vom contribui la asigurarea apei pentru toate folosinţele și vom diminua efectul negativ al acestora.

 

 

Director,

ing. Adina – Simina Nemet




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.