Adolescentă din Harghita, dată dispărută de familie, depistată de poliţiştii de frontieră

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Luni, 4 octombrie 2021, în jurul orei 09:20, Postul de Poliţie Sânmartin a fost sesizat de o localnică despre faptul că fiica sa, în vârstă de 16 ani, a plecat de la domiciliu, împreună cu o persoană necunoscută de sex masculin.

„La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă operativă pentru cercetări, iar în urma primelor verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că, în jurul orei 09:00, adolescenta ar fi plecat voluntar de acasă, împreună cu un tânăr din Ungaria.

De asemenea, poliţiştii au obţinut mai multe date şi indicii cu valoare operativă, în baza cărora, în paralel cu darea în urmărire la nivel naţional, un accent deosebit în anchetă s-a pus pe ipoteza potrivit căreia cei doi aveau ca destinaţie locuinţa tânărului din ţara vecină.

Astfel, în aceeaşi zi, în jurul orei 15:00, poliţiştii Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat adolescenta dispărută în vamă, pe sensul de ieșire din România către Ungaria.”, informează IPJ Harghita.

Minora a fost instituționalizată în cadrul D.G.A.S.P.C. Arad, iar ulterior încredinţată familiei, fiind revocată urmărirea la nivel național.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy