Alarmele vor răsuna miercuri, 1 martie, în Harghita. Populația, îndemnată să nu intre în panică

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Miercuri, 1 martie 2023, în județul Harghita, dar și în întreaga țară, va avea loc, între orele 10.00 – 11.00, un exercițiu de alarmare publică, ”Miercurea Alarmelor”, acțiune care face parte din evenimentele de informare preventivă organizate cu prilejul ”Săptămânii Protecției Civile”

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita anunță că, în data de 01 martie 2023, în intervalul 10:00 – 11:00, va fi reluat exercițiul național de alarmare publică denumit generic ”Miercurea alarmelor”, pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. Evenimentul este inclus în programul  activităților cuprinse  în ”Săptămâna Protecției Civile” și coincide cu data la care pe plan mondial este sărbătorită Ziua Internațională a Protecției Civile. Astfel, în acest interval orar, pentru câteva minute, vor fi pornite sirenele în cele 67 unități administrativ-teritoriale din județul Harghita.

             Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice. Aceste exerciții sunt destinate verificării funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în scopul centralizării datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.

             Populaţia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte răspândirea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor, ce are ca scop cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare și a măsurilor ce trebuie adoptate în situația manifestării unor factori de risc. În cadrul exerciţiului, vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul judeţului Harghita şi audibilitatea mijloacelor de alarmare a populaţiei.

             Reamintim principalele semnale care trebuie cunoscute de către populaţie: alarmă la dezastre – 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, prealarmare aeriană – 3 sunete a câte 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele, alarmă aeriană – 15 sunete a câte 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele și încetarea alarmei – un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute. Aceste tipuri de alarme sunt necesare să fie reținute de fiecare cetățean, în parte, pentru a putea distinge în caz de nevoie, ce tip de alarmă se declanșează în așa fel încât să își poată proteja propria viață, dar și a membrilor familiei sale.

             De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație, vor fi particularizate cu sintagma ”Execițiu!”

             Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările transmise de către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și administrațiile publice locale.

  •    COMPARTIMENTUL INFORMARE  ŞI RELAŢII PUBLICE
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy