Andrușcă, ministrul Economiei, angajament ferm de protejare a resurselor apelor minerale de către statul român

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), Alexandru Cumpănașu și Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, s-au întâlnit marți, 6 februarie, pentru a discuta despre protejarea resurselor minerale și despre consolidarea cooperării instituționale dintre CNMR și Ministerul Economiei.
Nu este prima dată când Dănuț Andrușcă, Ministrul Economiei, își exprimă poziția cu privire la importanța păstrării și valorificării resurselor statului român. De altfel, acesta are o vastă experiență în domeniul gestionării societăților statului român, ocupând funcția de director general la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), de director al Cupru Min SA – societate de interes naţional, aflată în subordinea Ministerului Economiei, dar şi în cea de preşedintele Consiliului de Administraţie al Conversmin SA, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei.
Și eu, ca și dl Cumpănașu, suntem preocupați de dezvoltarea României. Apele Minerale sunt o componentă importantă în ceea ce privește dezvoltarea țării. Poziția mea și a Ministerului rămâne fermă: reursa apelor minerale trebuie să fie și va fi protejată de către statul român. Potrivit Programului de Guvernare, dorim să consolidăm și să dezvoltăm poziția Societății Naţionale a Apelor Minerale (SNAM) pe piață, iar intenția Guvernul și intenția mea este ca SNAM să rămână sub controlul statului român”, a declarat Ministrul Economiei.
În plus, Dănuț Andrușcă a susținut reluarea cooperării dintre Ministerul Economiei și CNMR prin grupuri de lucru comune.
“Este important să lucrăm cu toții pentu atingerea obiectivelor comune în ceea ce privește economia românească, de aceea sunt de părere că un dialog între experți este necesar și benefic și încurajez acest dialog cu tărie”, a spus Dănuț Andrușcă.
Președintele CNMR, Alexandru Cumpănașu, s-a declarat mulțumit de modul de abordare al Ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă, punând accent pe  preocuparea și angajamentul comun pentru protejarea resurselor naturale ale României.
„Angajamentul ferm al domnului ministru în cadrul întâlnirii mă determină să consider că SNAM nu se va privatiza, ci va rămâne în totalitate a statului român și a românilor. În perioada imediat următoare vor fi reactivate grupurile de lucru dintre CNMR și Ministerul Economiei pentru a identifica cele mai bune soluții. În urma acestei întâlniri îmi exprim deplina încredere în buna credință a Ministrului Andrușcă și convingerea că, împreună, vom lupta pentru apărarea resurselor României în fața oricăror tentații interne sau externe”, a declarat președintele CNMR, Alexandru Cumpănașu.

Sursa: ZPN

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy