APIA Harghita începe plăţile în avans către fermieri. Valoarea subvenţiilor, între 70 şi 80 de milioane de euro anual

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Harghita începe efectuarea plăţilor în avans către cei aproximativ 26.000 fermieri din judeţ, care au depus cereri de subvenţie, informează AGERPRES

Începând de luni, 17 octombrie, APIA intenţionează să plătească subvenţia fermierilor în avans. Asta înseamnă că, în momentul de faţă, noi am început să pregătim pentru plată un număr de aproximativ 26.000 de dosare. Este o muncă foarte grea, asta înseamnă că lucrăm, practic, zi şi noapte, pentru ca, luni dimineaţă, Trezoreria să aibă pe masă primele OP-uri ca să poată transfera banii fermierilor. Sigur că este o activitate care nu se rezolvă într-o zi, nu toţi fermierii îşi vor primi banii în prima zi, este o activitate de durată. Pe parcursul unei întregi luni, zilnic, o serie de fermieri vor beneficia de aceste plăţi.”a declarat Haschi Andras pentru AGERPRES.

Acesta a menţionat că este vorba atât de subvenţiile pe suprafaţă cât şi cele de agromediu şi zona montană, procentul pe care APIA îl va plăti fiind de aproximativ de 70%.

Potrivit lui Haschi Andras, aceste plăţi în avans reprezintă un mare ajutor pentru fermieri, în contextul în care a început campania de toamnă iar banii vor fi folosiţi pentru acest lucru.
Acesta a  mai precizat că, la fel ca şi până acum, la sfârşitul acestui an, vor intra în Harghita, din subvenţii, între 70 şi 80 milioane de euro.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy