Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Rangerilor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La mulți ani, rangerilor de pretutindeni!

Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Rangerilor, acei profesioniști care își dedică viața protejării biodiversității și patrimoniului natural și cultural din ariile naturale protejate.

Ziua Internațională a Rangerilor este marcată în fiecare an la 31 iulie de peste o sută de asociații ale rangerilor din 46 de țări, inclusiv din România.

Ziua Internațională a Rangerilor a fost proclamată oficial în 2007 de Federația Internațională a Rangerilor, vicepreședintele acestei presigioase organizații fiind un reprezentant al României, Florin Hălăştăuan, membru al Asociației Rangerilor din România.

În țara noastră, Ziua Internațională a Rangerilor este marcată de șase ani.

Avem peste 180 de colegi rangeri la cele 22 de parcuri naționale și naturale, colegi care se implică în conservarea şi protejarea patrimoniului natural, cultural şi istoric de pe raza ariilor naturale protejate, în supravegherea ecosistemelor şi a tuturor activităţilor care se desfăşoară pe teritoriul parcurilor, participă la acţiuni de salvare a persoanelor aflate în dificultate, îndrumă şi monitorizează turiştii pe teritoriul parcului şi organizează activităţi educative.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață cumulată de peste 850 de mii de hectare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy