Atacurile urșilor din România, în analiza Comisiei pentru Petiții a Parlamentului European

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Comisia pentru petiții a Parlamentului European a luat astăzi în discuții trei petiții care privesc gestionarea ursului brun în România. Eurodeputatul Vincze Loránt a susținut astăzi, 24 februarie, în fața Comitetului pentru Petiții, documentul înaintat Parlamentului European de reprezentanții Consiliilor Județelor Harghita, Mureș, Covasna și Brașov.

Acesta a subliniat că este o situație unică care necesită o soluție unică pentru aceste județe. Eurodeputatul consideră că responsabilitatea principală pentru această problemă revine Ministerului Mediului și Guvernului, care trebuie să fie presat pentru a găsi o soluție.

Trebuie să arătăm foarte clar Parlamentului European și Comisiei Europene că această situație are nevoie de o rezoluție urgentă. Este vorba despre protecția naturii și a mediului, ursul este o specie protejată, dar este un animal carnivor,  iar dacă nu se face nimic numărul de exemplare crește și vorbim de pagube de milioane de euro. Comisia spune că Guvernul trebuie să facă ceva, că Ministerul Mediului ar trebui să ia măsuri. Dar asta nu se întâmplă. De câteva săptămâni am vorbit cu Ministrul Mediului, dl. Tánczos Barna, iar el a promis că ministerul va adopta cât de curând un plan de management al marilor carnivori, care odată implementat va rezolva această problematică. Este clar că România are pârghiile legale pentru a face o strategie adevărată pentru a proteja oamenii și bunurile”, a arătat acesta.

Practic, semnatarii petițiilor doresc ca forurile europene să pună presiune pe autoritățile naționale pentru a pune în aplicare măsuri concrete de prevenire a atacurilor și proceduri rapide și transparente pentru decontarea pagubelor.

Situația din Harghita a fost prezentată de președintele Consiliului Județean, Csaba Borboly:

”Protecția animalelor este un subiect foarte important și împreună cu colegii din alte județe ne ocupăm de acest subiect. Populația de urși numără 2100 de animale în județul nostru și avem 7000 de urși în România. În Harghita, în ultimii cinci ani, am avut 1120 de atacuri asupra animalelor domestice, 54 de persoane internate, șapte decese. Ministerul Mediului se ocupă doar de daune după ce s-a produs faptul. La Comisii s-a subliniat că nu există o reală compensare a daunelor, lipsesc măsuri concrete, iată de ce avem nevoie de măsuri bune de prevenire. Rog Parlamentul European să ceară Guvernului să se implice pentru protecția oamenilor, a animalelor și a bunurilor”, a arătat acesta.

Autoritățile naționale au posibilitatea de a adopta derogări de la Directiva Europeană privind Habitatele atunci când se pune problema cauzării de pagube materiale și/sau umane. Comisia pentru Petiții a recomandat Comisiei să monitorizeze felul în care Guvernul Român implementează strategia privind animalele mari, în special ursul brun.

Județele Harghita, Mureș, Covasna și Brașov au format un front comun în privința atacurilor urșilor asupra populației cerând autorităților de la București să intervină ferm în această problemă. În același timp, cele patru județe au solicitat autorităților europene să pună presiune asupra celor române pentru a se ocupa cu celeritate de această situație.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy