Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Autoritățile cer relocarea unei ursoaice cu pui din Șumuleu Ciuc, unde va avea loc pelerinajul catolic de Rusalii

Autorităţile locale şi o asociaţie de vânătoare solicită relocarea unei ursoaice cu doi pui, a cărei prezenţă a fost semnalată în zona Şumuleu Ciuc, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc, unde se ţine tradiţionalul pelerinaj catolic de Rusalii, transmite Agerpres.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a transmis miercuri, 12 mai,  că s-au făcut toate demersurile pentru relocarea urşilor şi se speră că acest lucru se va întâmpla până la pelerinajul de Rusalii, care va avea loc în zona în care au fost semnalată prezenţa ursoaicei şi a puilor ei.

Pentru ursoiaca cu doi pui din zona Şumuleu deja au fost întreprinşi paşi oficiali şi alaltăieri a fost şi transmisă din partea AGVPS, cu avizul autorităţilor de mediu din judeţul mediu, cererea de relocare. Este nevoie de relocare pentru că vorbim de o ursoaică destul de mare, cu doi pui foarte mici, care poate să fie agresivă şi este într-o zonă turistică intens circulată de locuitori şi nu numai. Vine şi pelerinajul de Rusalii şi atunci este nevoie de paşi. Ministerul ştie, am informat, au documentele, asta înseamnă că ei pot face toate diligenţele ca până weekendul următor să fie relocaţi„, a declarat Korodi Attila.

Pelerinajul de Rusalii va avea loc în data de 22 mai, la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.

În ceea ce priveşte ursul a cărui prezenţă a fost semnalată în zona Szecseny şi pentru îndepărtarea căruia au intervenit jandarmii în cursul zilei de marţi, primarul a precizat că se face monitorizarea acestuia şi se ţine legătura cu localnicii din zonă, pentru a vedea dacă este nevoie de relocarea exemplarului.

Facem monitorizare şi aşteptăm de la cetăţeni permanent informaţii ca să ştim dacă e nevoie să cerem fondului de vânătoare să înceapă procedurile. Procedurile de relocare, de extracţie trebuie să fie făcute de către fondul de vânătoare, dar noi încercăm să fim în contact şi în parteneriat permanent cu ei„, a conchis Korodi Attila.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *