Autoturism furat și avariat de un adolescent din Zetea

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un adolescent de 17 ani, din Zetea, a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea, fără drept, pe raza localității Satu Mare, vehiculul oprindu-se într-un parapet.

În data de 28.08.2018, ora 00.41, B.Z., de 17 ani, din Zetea, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Satu Mare, la ieșirea dintr-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra vehiculului, care s-a izbit de  un parapet aflat pe marginea drumului public. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, constatându-se că B.Z.  a sustras autovehiculul respectiv în scop de folosință. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că B.Z. nu posedă permis de conducere auto pentru nicio categorie de autovehicule.

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosințăconducerea unui vehicul fără permis și vătămare corporală din culpă urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy